Primul pas real spre construcția magistralei de metrou spre Otopeni! Anunțul făcut de Ministrul Transporturilor

Primul pas real spre construcția magistralei de metrou spre Otopeni! Anunțul făcut de Ministrul Transporturilor
Publicat de Ioana Erdei la 29 decembrie 2017, 15:28

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că acceptată cererea de finanţare a magistralei de metrou M6 ”1 Mai – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni” de Comisia Europeană, valoarea totală a proiectului fiind de 1,391 miliarde euro.

”Duminică, 24 decembrie, Ministerul Transporturilor a depus aplicaţia rescrisă pentru magistrala de metrou, magistrala M 6. Deci a fost acceptată cererea de finanţare de către Comisia Europeană şi este vorba de legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni. Este vorba despre o linie de, o magistrală de metrou cu o lungime de 14,2 kilometri şi 12 staţii de metrou, cu o valoare totală a proiectului de 1,391 miliarde euro. Este un lucru foarte bun. Ajunşi în această etapă, lucrurile nu mai pot da înapoi”, a declarat ministrul Transporturilor, Felix Stroe.

El a mai spus că diferenţa de 300 de milioane de euro, pentru realizarea integrală a magistralei de metrou, va fi asigurată de către BERD, ”care s-a oferit să facă această finanţare”.

”E vorba de o instituţie financiară internaţională foarte serioasă – Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Deci, este o veste bună. Magistrala M6 de metrou are toate finanţarea asigurată şi este pe drumul cel bun, nu mai poate fi oprit”, a adăugat Felix Stroe.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.