Incidentul a fost semnalat marţi după înregistrarea unui număr mare de decese în rândul păsărilor crescute de particulari într-o ogradă din Dordogne din cauza unui virus neindentificat, notează Ministerul Agriculturii într-un comunicat. ”A fost activat planul naţional de intervenţie sanitară de urgenţă', prevăzut de 'normele europene şi internaţionale”, a asigurat Ministerul.

Agenţia naţională de securitate sanitară (Anses) a identificat marţi seara virusul. Este vorba de o variantă a virusului H5N1 înalt patogen pentru păsări. Pare să fie vorba de un tip detectat cu anterioritate în Europa dar care avea atunci un nivel patogen inferior. Perimetrul de supraveghere în jurul crescătoriei a fost extins la 10 kilometri, în jurul căruia va fi urmărită inclusiv fauna sălbatică, potrivit Ministerului.

Autorităţile evaluează şi gradul de pericol al virusului pentru oameni, deşi Ministerul a reamintit că gripa aviară 'nu este transmisibilă la om prin consumul de carne, ouă, pate de ficat sau oricare alt produs alimentar' din carne de pasăre. Ministrul agriculturii, doamna Stéphane Le Foll, va reuni joi Comitetul Naţional de Orientare şi Politică Sanitară Animală pentru a analiza măsurile ce trebuie adoptate împotriva gripei aviare. (Sursa: Agerpres)