Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian au încheiat în urmă cu trei ani un  Acord – Cadru privind implementarea acestui program, prin care partea elveţiană convine să acorde ţării noastre o contribuţie nerambursabilă pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale din cadrul unei Uniuni Europene extinse.

“Contribuţia este de până la 181 milioane franci elveţieni pentru o perioadă de angajament de 5 ani şi o perioadă de plată de până la 10 ani, începând de la data aprobării Contribuţiei de către Parlamentul Elveţian, respectiv 7 decembrie 2009”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, programul de cooperare între cele două state vizează două arii de concentrare:

  • Aria 5: Îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a accesului la finanţare al  IMM-urilor, pentru linii de credit sau fonduri de risc pentru IMM-uri,  necesare investiţiilor. Finanţarea totală pentru aceasta arie este în valoare de 20 mil. franci elveţieni.
  • Aria 7: Dezvoltarea sectorului privat şi promovarea exportului IMM-urilor şi/sau promovarea standardelor pentru  promovarea exporturilor de bunuri şi servicii şi susţinerea finanţării comerţului si pentru promovarea standardelor şi etichetelor (eco-etichetarea voluntară). Finanţarea totală pentru această arie este în valoare de 5,2 mil. franci elveţieni.

“În urma discuţiilor s-a convenit, pentru Aria de concentrare 5, urgentarea elaborării şi depunerii propunerilor finale de proiect şi testarea pieţei bancare şi selectarea băncilor care vor fi partenere în acest proiect, iar pentru Aria de concentrare 7, pregătirea discuţiilor şi propunerilor pentru următoarea întâlnire, care va avea loc în ultima decadă a lunii mai”, se menţionează în sursa citată.