Prima Casă are probleme din cauza „lentorii” cu care se emit autorizaţiile de construcţie

Prima Casă are probleme din cauza „lentorii” cu care se emit autorizaţiile de construcţie
Publicat de CAPITAL la 18 iulie 2010, 16:33

„Lentoarea” cu care primăriile eliberează autorizaţii de construcţie e principala problemă cu care se confruntă cei care doresc să îşi construiască singuri sau în asociere o locuinţă şi vor să beneficieze de garanţie guvernamentală în cadrul programului Prima Casă, a declarat premierul Emil Boc.
Primul-ministru a afirmat, duminică, în videconferinţa cu prefecţii, că, pentru a obţine garanţia de stat, banca trebuie să înainteze Fondului de Garantare un dosar cu autori

„Lentoarea” cu care primăriile eliberează autorizaţii de construcţie e principala problemă cu care se confruntă cei care doresc să îşi construiască singuri sau în asociere o locuinţă şi vor să beneficieze de garanţie guvernamentală în cadrul programului Prima Casă, a declarat premierul Emil Boc.

Primul-ministru a afirmat, duminică, în videconferinţa cu prefecţii, că, pentru a obţine garanţia de stat, banca trebuie să înainteze Fondului de Garantare un dosar cu autorizaţie de construcţie, dar „birocraţia” administraţiei locale crează piedici în acest proces.

„Pentru ca acest program să devină operaţional este foarte important să se emită în timpul legal autorizaţia de construcţie, astfel încât şi aceia care doresc să se asocieze în vederea construcţiei de locuinţe de la zero să poată beneficia de componenta acestui program.

Am înţeles că aici este principala problemă, lentoarea cu care se emit autorizaţiile de construcţie, după care procesarea de către bancă a dosarului şi, în final, aprobarea de către Fondul Naţional de Garantare”, a declarat premierul Boc.

Informații articol
Etichete: ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.