Potrivit acestuia, ultimul set de documente legat de tarifele 'feed-in' a fost trimis Comisiei Europene în luna decembrie 2013, însă răspunsul final nu a fost încă primit.

'Aşteptăm aprobarea de la Comisia Europeană (CE) pentru aceste preţuri reglementate pentru unităţi sub 1 MW, respectiv 2 MW în cazul centralelor pe biomasă în cogenerare. În prima săptămână din decembrie am trimis ultimul set de documente către Comisie, legat de tarifele 'feed-in', iar discuţiile privind centralele sub 1 MW le-am început în mai 2013. Au fost puse întrebări de către CE şi am răspuns în decembrie 2013. Aşteptăm reacţia şi părerea lor. Le-am trimis o metodologie pe baza căreia se vor calcula aceste tarife, iar în decembrie le-am trimis şi anumite exemple de tarife', a spus Zoltan Nagy, la HydroPower Energy Summit 2014.

El a atras atenţia că aceste cifre ar putea să nu fie definitive, întrucât după aprobarea finală a metodologiei vor fi calculate preţurile finale.

'Cifrele s-ar putea să nu fie definitive. După ce primim răspunsul CE, există posibilitatea ca metodologia să fie schimbată sau anumite cifre să fie schimbate. Vom avea aprobarea finală a acestei metodologii şi, pe baza ei, vom calcula preţurile finale. Acestea sunt simple exemple şi am decis să nu le publicăm pentru a nu da drumul la speculaţii în piaţă. Valorile sunt deja calculate, nu sunt publice, au fost trimise doar CE. În momentul în care CE ne va comunica dacă este de acord cu tehnologia sau dacă are sugestii, atunci vom calcula şi publica tarifele. Având în vedere ritmul CE, este posibil ca, pe parcursul acestei luni, să-l primim. Momentan, avem reacţii pozitive din partea lor, avem nevoie de cel puţin două luni să începem metodologia. Dacă primim un răspuns pozitiv din partea CE în martie, probabil că în iunie sau iulie am putea începe această schemă pentru tarifele 'feed-in'', a precizat reprezentantul ANRE.

Nagy a explicat că posibilitatea de a fi stabilite aceste preţuri reglementate (feed-in tarrifs) este prevăzută în Legea 220/2008. Iniţial, aceste tarife puteau fi stabilite pentru centralele sub 1 MW. Ulterior, după mai multe modificări ale Legii 220, de acest tip de tarife pot beneficia şi centralele pe biomasă şi în cogenerare de 2MW.

'În momentul în care, în 2011, am obţinut de la Comisia Europeană autorizarea pentru schema de sprijin, aceasta s-a dat doar pe schema de sprijin pe certificate verzi. Această schemă de sprijin pe certificate verzi se aplică atât centralelor peste 1 MW, cât şi centralelor sub 1 MW. Am iniţiat o discuţie cu CE pentru aprobarea schemei de sprijin pe 'feed-in tarrifs' pe centralele mici. Dacă ei sunt de acord cu această metodologie, o vom aplica, vom calcula preţuri fixe pentru fiecare tehnologie în parte – adică un preţ unic pentru hidro, pentru fotovoltaic, pentru toate tipurile de biomasă în cogenerare sau doar producere de energie electrică – şi vom pune în aplicare schema de sprijin', a arătat el.

Zoltan Nagy a menţionat că acest lucru va însemna că furnizorii implicaţi de energie electrică vor avea obligaţia de a prelua această energie, de a plăti tarifele fixe stabilite de ANRE, iar investitorul mic ar avea 'o viaţă mai simplă, nu ar avea problema de a căuta un cumpărător pentru energie electrică, de a participa la pieţele centralizate de energie electrică, de certificate verzi, ar fi mult mai simplu să vândă unui partener stabilit de ANRE cantitatea de energie electrică produsă'.

Conform acestuia, metoda de calcul al tarifelor reglementate presupune un calcul cost-beneficiu în funcţie de costurile de investiţie şi de cele de operare.

'Noi am propus CE să folosim aceleaşi rate de rentabilitate care au fost aprobate şi pentru schema de sprijin pentru certificate verzi, deci undeva între 10 şi 12% – aceasta variază de la o tehnologie la alta – şi, folosind aceste rate de rentabilitate, pornind de la un anumit nivel al costurilor de investiţii, respectiv de operare, trebuie să ajungem la un nivel al venitului pentru a ajunge la acea rată de rentabilitate şi, aplicând la fiecare tehnologie în parte, ne dă o valoare', a detaliat acesta.

Nagy a subliniat că acest tarif va fi opţional.

'Va fi opţional. Dacă cineva îndeplineşte condiţiile de a beneficia de aceste tarife reglementate, acesta are posibilitatea de a opta dacă merge pe 'feed-in tarrifs' sau dacă va merge pe certificate verzi. Inclusiv pentru centralele existente, cei care sunt acreditaţi pe certificate verzi vor avea o perioadă de timp în care pot să opteze să schimbe schema de sprijin'', a adăugat oficialul ANRE.

SURSA: Agerpres