Preţurile în euro pentru locuinţele noi din Bucureşti s-au redus în medie cu 15-40% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la nivelul din 2005, dar în lei scăderea nu a fost atât de accentuată, având în vedere fluctuaţia cursului valutar, potrivit CB Richard Ellis.

„Scăderea preţurilor în prima jumătate a anului a variat între 15 şi 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în funcţie de locaţie, grad de finisare şi facilităţi, precum şi de strategia dezvoltatorilor. În prezent, preţurile de vânzare exprimate în euro sunt la nivelurile din 2005, dar exprimate în moneda naţională nu au înregistrat aceeaşi reducere din cauza deprecierii leului faţă de euro cu aproximativ 17% între septembrie 2008 şi iunie 2009”, se arată în cel mai recent raport al companiei de servicii imobiliare CB Richard Ellis (CBRE).

Scăderi de la 400 de euro, la 1.500 de euro

Astfel, pentru locuinţele noi scăderea porneşte de la 400 de euro şi ajunge la 1.500 de euro, ceea ce reprezintă în unele cazuri o înjumătăţire a preţurilor pentru unităţi din zone precum Siseşti-Străuleşti. În această zonă, în 2008 dezvoltatorii cereau 1.800-2.800 de euro/metru pătrat, iar acum pretenţiile acestora au coborât la 1.000-1.300 de euro.

Locuinţele noi din Aviatorilor-Kiseleff şi cele situate în centrul oraşului sunt mai ieftine cu 500 de euro/mp din preţ, ajungând la 3.500-4.000 de euro/mp, respectiv 1.500-2.500 euro/mp. În Primăverii preţurile de vânzare erau anul trecut de 3.500-4.500 de euro/mp, iar la sfârşitul lunii iunie au ajuns la 2.500-4.000 de euro/mp.

În zona Băneasa-Pipera dezvoltatorii vând acum locuinţele cu 1.000-1.700 de euro/mp, faţă de 1.600-2.800 de euro/mp, cât cereau în 2008, în timp ce în Corbeanca scăderea a fost de 100-400 de euro/mp, la 800-1.000 euro/mp.

Diminuarea preţurilor va continua

Autorii studiului apreciază că în viitorul apropiat scăderea preţurilor va continua, pe fondul lipsei din ce în ce mai accentuate a lichidităţilor potenţialilor clienţi.

„Recesiunea prin care România trece, determinată în principal de evenimentele de la nivel mondial, este de fapt o corecţie necesară care trebuia să aibă loc. Piaţa imobiliară românească ar putea trece prin cel mai dificil moment din istoria recentă, dar după orice declin se aşteptă reînceperea unui nou ciclu”, se menţionează în raport.

Chirii mai mici cu 10-30%

Şi nivelul chiriilor s-a redus în prima jumătate a anului, faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, cu 10-30%, apreciază autorii studiului, anticipând continuarea trendului până când raportul ofertă – cerere se va echilibra mai bine.

„În perioada ianuarie-iunie 2009, chiriile au scăzut cu 10-20% pentru ofertele exclusiviste – penthouse-uri, vile vechi – pe fondul numărului limitat de astfel de proprietăţi disponibile. În acelaşi timp, chiriile pentru apartamantele cu 1-3 camere s-au redus mai accentuat, cu 20-30%, oferta fiind mai abundentă în acest caz”, se precizează în raport.

Valorile medii ale chiriilor se încadrează între 2.000 şi 2.500 de euro/lună în Primăverii, 1.500-2.200 euro/lună în zona Herăstrău, 1.500-2.000 euro/lună în Dorobanţi, Kiseleff, Aviatorilor şi 1.200-1.700 euro/lună în centru şi în zona Domenii.

În Băneasa-Pipera, locuinţele se închiriază cu 1.000-1.300 euro/lună.

Cele mai solicitate proprietăţi pentru închiriere au fost cele cu două dormitoare, ceea ce reprezintă 40% din total, în condiţiile în care anul trecut locuinţele cu trei camere erau cele mai căutate.

„Această situaţie se explică cel mai probabil prin reducerea bugetelor oferite expaţilor de multinaţionale şi ambasade pentru a închiria locuinţe. Companiile care au închiriat cele mai multe locuinţe noi în prima jumătate a anului au fost cele din domeniul industrial şi al producerii de energie – 75% din tranzacţii, în timp ce 11% din închirierile din acest an au fost realizate de persoane fizice”, se mai precizează în raport.

SURSA: Mediafax