Prețurile criptoactivelor se stabilizează. Bitcoin și Ethereum și-au revenit

Prețurile criptoactivelor se stabilizează. Bitcoin și Ethereum și-au revenit
Publicat de Iulian Luca la 17 ianuarie 2022, 17:40

Prețurile criptoactivelor s-au stabilizat într-o oarecare măsură săptămâna trecută, după ce în primele două săptămâni ale anului s-au înregistrat scăderi abrupte.

Bitcoin a început săptămâna trecută slab, ajungând luni la un moment dat sub nivelul de 40.000 de dolari pe platforma eToro. Dar prețul celui mai mare criptoactiv din lume s-a stabilizat de atunci, tranzacționându-se joi la peste 44.000 de dolari, înainte de a se stabiliza în jurul nivelului de 43.000 de dolari în weekend.

Ethereum a avut, de asemenea, un început slab săptămâna trecută, scăzând sub 3.000 de dolari luni, cel mai scăzut nivel de la sfârșitul lunii septembrie 2021. Criptoactivul și-a revenit totuși într-o oarecare măsură, crescând pentru a se tranzacționa în jurul valorii de 3.300 de dolari până joi și menținându-se în acest interval în weekend, transmite Simon Peters, analistul platformei de investiții eToro pentru piața criptoactivelor.

Rio de Janeiro va aloca rezerve pentru criptoactive

Primarul unuia dintre cele mai mari orașe din Brazilia a indicat că va începe să dețină rezerve în criptoactive. Primarul, Eduardo Paes, a declarat joi că guvernul orașului va investi 1% din trezoreria sa în criptomonede.

De asemenea, orașul intenționează să ofere contribuabililor reduceri dacă își plătesc facturile fiscale în bitcoin. Secretarul de finanțe, Pedro Paulo, a anunțat că orașul va oferi o reducere de 10% la anumite impozite dacă sunt plătite în bitcoin.

Anunțul a fost făcut în cadrul Săptămânii Inovației de la Rio, la care a participat și un alt pasionat de cripto, primarul orașului Miami, Francis Suarez. Paes intenționează să transforme orașul într-un centru al inovației cripto, urmând să apară și alte inovații fiscale neanunțate încă pentru a încuraja sectorul cripto în regiune.

Comisia Camerei Lorzilor respinge CBDC din Marea Britanie

O comisie de deputați din camera superioară a Parlamentului Regatului Unit, Camera Lorzilor, a respins ideea unui CBDC britanic.

Comisia pentru afaceri economice a analizat monedele digitale ale bancilor centrale (CBDC) și a constatat că, deși există unele avantaje, ar crea probleme semnificative de stabilitate financiară. De asemenea, comisia a declarat că este preocupată de confidențialitatea utilizatorilor.

Președintele comisiei, Lordul Forsyth de Drumlean, a declarat: „Am luat declarații de la diverși martori și niciunul dintre ei nu a fost în măsură să ne ofere un motiv convingător pentru care Marea Britanie ar avea nevoie de o monedă digitală a băncii centrale. Conceptul pare să prezinte multe riscuri pentru foarte puține recompense. Am ajuns la concluzia că ideea este o soluție în căutarea unei probleme.”

Model testat cu succes în Elveția

Raportul vine însă într-un moment în care alte țări încearcă deja CBDC-uri, unele dintre ele dovedindu-se a fi un succes. Banca Națională a Elveției a anunțat joi că a efectuat un test de succes, în cadrul căruia a decontat tranzacții cu cinci bănci comerciale folosind un CBDC.

Testul a inclus nume importante de bănci de investiții, printre care Credit Suisse, Citigroup, Goldman Sachs, Hypothekarbank Lenzburg și UBS. Testul a demonstrat executarea de plăți instantanee între 100 000 și 5 milioane de franci elvețieni.

Elveția este una dintre cele mai avansate națiuni în ceea ce privește CBDC, „Proiectul Helvetia”, așa cum este cunoscut, fiind pe cale să deschidă calea către o monedă digitală complet funcțională pentru națiunea alpină.

Benoit Coeuré, șeful Centrului de inovare al Băncii Reglementelor Internaționale (BRI), care a participat la acest proces, a declarat: „Am demonstrat că inovația poate fi valorificată pentru a păstra cele mai bune elemente ale sistemului financiar actual, inclusiv decontarea în banii băncii centrale, și, în același timp, pentru a debloca potențiale noi beneficii.”

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.