Efectele plafonării prețurilor în magazine. Ce alimente s-au ieftinit cel mai mult în România

Efectele plafonării prețurilor în magazine. Ce alimente s-au ieftinit cel mai mult în România

SURSA FOTO: Carrefour

Publicat de Cristina Pastia la 28 mai 2024, 21:49

Consiliul Concurenței a transmis un raport către Ministerul Agriculturii privind evoluția prețurilor medii ale alimentelor de bază. Raportul analizează impactul măsurilor legislative asupra prețurilor din marile lanțuri de magazine din România.

Raport privind prețurile medii ale alimentelor de bază

Consiliul Concurenței a transmis un raport detaliat către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind evoluția prețurilor medii ale alimentelor de bază, conform Ordonanțelor de Urgență nr. 67/2023, 89/2023 și 5/2024. Raportul, adresat Ministrului Florin-Ionuț Barbu și Secretarului de Stat Aurel Simion, analizează impactul măsurilor legislative asupra prețurilor din marile lanțuri de magazine din România.

Cele trei ordonanțe de urgență au fost adoptate pentru a combate creșterea excesivă a prețurilor la produsele agricole și alimentare. Aceste măsuri prevăd reglementări stricte privind prețurile, cu scopul de a proteja consumatorii și de a menține o concurență sănătoasă pe piață.

Raportul Consiliului Concurenței evidențiază scăderi semnificative ale prețurilor pentru majoritatea produselor alimentare de bază comparativ cu perioadele anterioare. Printre cele mai notabile scăderi se numără următoarele:

  • Mălai: -22,32% (Aprilie 2024 vs. Septembrie 2023), -33,74% (Aprilie 2024 vs. Iunie 2023);
  • Zahăr: -20,33% (Aprilie 2024 vs. Septembrie 2023), -23,18% (Aprilie 2024 vs. Iunie 2023);
  • Orez: -19,25% (Aprilie 2024 vs. Septembrie 2023);
  • Smântână: -17,86% (Aprilie 2024 vs. Septembrie 2023);
  • Făină: -36,50% (Aprilie 2024 vs. Iunie 2023), -16,24% (Aprilie 2024 vs. Septembrie 2023);
  • Ulei: -13,83% (Aprilie 2024 vs. Septembrie 2023), -24,97% (Aprilie 2024 vs. Iunie 2023).
supermarket, alimente, produse
Supermarket / SURSA FOTO: Pixabay

Au existat creșteri de prețuri izolate

Cu toate acestea, au existat și câteva produse care au înregistrat creșteri de prețuri. De exemplu, prețul usturoiului a crescut cu 43,35% în aprilie 2024 comparativ cu septembrie 2023, iar prețul castraveților a înregistrat o creștere medie de 48,11% în aceeași perioadă.

Scăderile de prețuri au variat în funcție de retaileri

Analiza per retailer evidențiază variații semnificative în scăderea prețurilor:

  • Pâine: Scăderi de până la 34,53% la Cora, cu o medie de -24,64%;
  • Lapte: Scăderi de până la 14,84% la Auchan, cu o medie de -5,92%;
  • Telemea: Scăderi de până la 33,91% la Auchan, cu o medie de -19,31%;
  • Iaurt: Scăderi de până la 32,61% la Kaufland, cu o medie de -7,32%;
  • Făină: Scăderi de până la 49,39% la Profi, cu o medie de -36,50%;
  • Ulei: Scăderi de până la 46,23% la Profi, cu o medie de -24,97%.

Alimentele produse în România vor avea adaosul comercial plafonat

Amintim că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că toate alimentele produse în România vor avea adaosul comercial plafonat. El a menționat că dorește să vadă mai multe produse românești pe rafturile magazinelor.

În cadrul emisiunii „România Politică” de la Prima News, Ministrul Agriculturii a anunțat că în termen de două săptămâni va finaliza o nouă ordonanță care va limita adaosul comercial la produsele românești.

El a subliniat că Guvernul dorește să asigure accesul la alimente de bază de calitate, de origine românească, la prețuri corecte pentru românii cu venituri mici și medii. Mai multe puteți citi aici.

Informații articol
Despre autor
Cristina Pastia

Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.