Motivul principal al acestei creşteri îl constituie acordul convenit recent de producătorii de petrol din OPEC şi non-OPEC pentru diminuarea producţiei cu aproape 1,8 milioane barili pe zi pentru a reduce superoferta mondială şi a stabiliza piaţa.

"Pe viitor, cel mai important lucru va fi unitatea în cadrul OPEC. Membrii cartelului ar putea să respecte, iniţial, acordul încă odată ce o ţară va înceta să îşi respecte angajamentele, există riscul ca toţi ceilalţi să facă acelaşi lucru", a declarat Takayuki Nogami, economist şef la Japan Oil, Gas and Metals National Corp.

O dovadă că producătorii respectă reducerile de producţie convenite a venit din partea Omanului care i-a înştiinţat pe unii clienţi că îşi va reduce oferta cu 5% până în luna martie, dar nu a precizat dacă reducerea ofertei va continua şi după această dată.

Vineri dimineaţa, cotaţia futures pentru ţiţeiul West Texas intermediate (WTI) era în creştere cu 23 de cenţi până la 54 de dolari per baril în timp ce cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în luna martie a crescut cu 31 de cenţi până la 57,16 dolari, în ambele cazuri fiind vorba de cele mai ridicate cotaţii înregistrate în acest an.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca preţul petrolului să crească gradual spre 60 de dolari per baril la finele anului 2016, o creştere mai mare fiind ţinută sub control de dolarul puternic, de posibila revenire a producţiei petroliere a SUA precum şi de posibilitatea ca unele state OPEC să nu respecte reducerile convenite de producţie.

SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: