Prețul petrolului a scăzut joi cu 4%. Investitorii ignoră blocajul din Canalul Suez

Prețul petrolului a scăzut joi cu 4%. Investitorii ignoră blocajul din Canalul Suez
Publicat de Iulian Luca la 26 martie 2021, 10:00

Prețul petrolului a scăzut în cursul zilei de joi cu 4%, pe fondul îngrijorărilor legate de pandemia de coronavirus, în ciuda blocajului din Canalul Suez. Investitorii au ales însă să ignore acest blocaj, având în vedere că doar o mică parte din țițeiul mondial este livrat pe aici.

Prețurile petrolului au scăzut joi cu 4%, din cauza îngrijorărilor provocate de noile măsuri de carantină adoptate de guverne în Europa și Asia pentru a opri creșterea numărului de cazuri de Covid-19, în pofida faptului că circulația navelor prin Canalul Suez este în continuare blocată și nu se știe când va fi reluată, transmite Reuters, conform news.ro.

Cotațiile petrolului au pierdut majoritatea creșterilor consemnate în ședința precedentă, determinate de știrile privind eșuarea unei nave comerciale de mari dimensiuni în canalul Suez.

Investitorii ignoră acum acest blocaj

Amintim că, prețurile petrolului au crescut miercuri cu circa 6%, recuperând practic scăderea înregistrată marți. Creșterea se datorează eșuării unei nave în Canalul Suez și din cauza îngrijorărilor că incidentul ar putea bloca livrările de țiței în regiune. Creșterea de joi a fost susținută și de date din SUA referitoare la reluarea activităților de rafinare, care sugerează că rafinăriile și-au revenit în mare parte după valul de frig produs în Texas în luna februarie.

O uriașă navă transportatoare de containere a blocat Canalul Suez timp de peste o zi, dar a fost redresată parțial, urmând ca cea mai rapidă rută maritimă între Europa și Asia să fie deblocată, potrivit unui anunț făcut miercuri de agentul portuar GAC.

În acest context, investitorii ignoră însă acest blocaj, având în vedere că numai o mică parte din țițeiul mondial este livrat prin acest canal.

Prețul petrolului WTI, de referință pe piața americană, a scăzut cu 4,38%, la 58,50 dolari pe baril, iar prețul petrolului Brent cu 4,19%, la 61,71 dolari pe baril.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.