În luna aprilie, în Bucureşti, au fost scoase la vânzare peste 1.800 de apartamente. Ca de obicei cele mai multe au fost apartamentele cu două camere, în număr de 733 de unităţi, urmate de apartamentele cu trei camere, în număr de 573 de unităţi. Numărul garsonierelor a scăzut până la 377, iar al apartamentelor cu patru camere până la 160 de unităţi.

Luna trecut s-au scos pe piaţă aproape de două ori mai puţine apartamente decât în aceeaşi lună a anului 2008 şi chiar mai puţine decât în 2007 când preţurile erau în creştere.

Deşi în februarie şi martie preţurile garsonierelor dădeau semne de creştere, preţul mediu pentru acestea se reîntoarce la situaţia de început de an scăzând sub nivelul lunii ianuarie. Astfel, proprietarii solicită un preţ mediu la vânzăre de 37.350 euro. Garsonierele s-au devalorizat cu 13% în ultimele 12 luni, cu 23% în ultimii doi ani şi cu 51% în ultimele 36 de luni.

Pentru apartamentele cu două camere, preţul mediu continuă să scadă în acelaşi ritm, ajungând la un nou minim de 57.900 euro. Preţul solicitat de proprietari este în scădere cu 2% faţă de luna martie 2011, cu 13% mai mic faţă de aprilie 2010 şi cu 50% faţă de aprilie 2008.

Preţul mediu de strigare pentru apartamentele cu trei camere rămâne constant faţă de luna martie, la o valoare de circa 81.400 euro. Faţă de anii precedenţi acesta continuă să fie în scădere, cu o variaţie de -11% raportat la luna aprilie a anului 2010. Faţă de aprilie 2008 preţul apartamentelor cu trei camere este mai mic cu 47%.

Preţul mediu de strigare pentru un apartament cu patru camere este cu 9% mai mic faţă de aprilie 2010, dar cu 4% mai mare faţă de luna martie 2011, ajungând la 105.000 euro. Faţă de aprilie 2008 preţul mediu a scăzut cu 47%.