Au apărut cireșele în piețe. Marea bucurie a românilor se va transforma, însă, rapid, într-o mare tristețe. Nebunia din fiecare an cu privire la prețul pentru un kilogram de cireșe continuă și în acest an. Suma pe care o vor plăti cei care se încumetă bate însă toate recordurile.

Cât costă un kilogram de cireşe în cea mai scumpă piaţă din România? Cifra este peste imaginația românilor. Ei vor scoate peste 35 de euro din buzunar pentru a pune pe masă un kilogram de cireşe dulci şi pietroase, în Bucureşti.

Mai exact, preţul de anul acesta  este de 175 de lei este kilogramul de „cireşe dulci şi pietrose”, aşa cum stă scris pe taraba precupeţelor din Piaţa Domenii. Astfel, românii se vor gândi de două ori înainte dacă sunt dispuși să renunțe, spre exemplu, la un bilet dus-întors la Milano pentru a mânca, în schimb, cireșe. Dacă un kilogram de cireșe costă 175 de ron, un bilet la Milano poate fi achiziționat pentru perioada 26-29 mai la 149 de lei.

Preț de neimaginat la fructe. Cât costă cireșele

Nu numai la cireșe se înregistrează prețuri enorme. În piețe, nectarinele costă aproape 10 euro kilogramul. Cum în 1.000 de grame abia dacă încap 4-5 astfel de fructe mai consistente, asta înseamnă că o nectarină ar ajunge să coste 10 lei.

În supermarketuri, preţurile la cireşe se menţin în jurul sumei de 80 de lei, însă acestea sunt importate din ţări precum Grecia sau Iordania.

Trebuie spus că nu este prima oară când prețul lor trezește o adevărată revoltă. În anul 2020, prețul în piața Băneasa din Capitală a fost de 150 de lei. În piața Floreasca, cireșele cele mai ieftine s-au vândut cu 80 de lei kilogramul.

Atenție mare când cumpărați din supermarket-uri

Nu mai departe de anul 2019, o bancă din România și-a afișat – ironic – cursul valutar și în cireșe. A fost vorba de Banca Transilvania care a mai adăugat pe site, la schimbul valutar, încă o rubrică – ”Cireșe”, cu simbolul aferent.

Unii români cumpără cel mai adesea în cantități mici, „de poftă”, mai ales dacă au și copii. Vânzătorii au susținut constant că prețul nu depinde de ei, că sunt fructe de import și că le-au cumpărat ca atare de la angrosiști punând un adaos comercial minim.

Atenție mare, însă, dacă cumpărați cireșe din supermarket-uri citiți cu atenție etichetele lipite pe caserole. Pentru a le accelera creșterea, dar și pentru a le apăra de dăunători, agricultorii folosesc pesticide pentru plantațiile de cireșe și alte fructe.