În urmă cu mai puţin de un an, şeful GSK România parcă anticipa cele întâmplate în urmă cu câteva zile: "Cel mai rau scenariu este ca taxa să transforme afacerile noastre aici în unele neprofitabile. Le cer șefilor mei să gândească pe termen lung investițiile aici, pentru că altfel, dacă e să analizăm România acum, nu pare deloc un loc bun pentru investiții"
Iată aici recentul interviu pe care l-a acordat pentru "Capital" preşedintele GSK România, Pascal Prigent, despre închiderea fabricii:
CAPITAL: A avut GSK Romania vreun cuvant de spus – a fost consultata – de firma mama din Marea Britanie in legatura cu inchiderea fabricii?
Pascal Prigent: Această decizie a fost luată de către Comitetul Executiv din GMS (reteaua Global Manufacturing & Supply) dupa ce s-au analizat cu atenţie toate opţiunile. Echipele locale au fost implicate în oferirea de date pentru o evaluare a situaţiei fabricii de la Brasov în reteaua GMS de forme solide orale.  Asa cum am subliniat încă de la inceput, decizia nu are legatură cu performanţele fabricii sau ale angajaţilor, este o hotărâre generată de supracapacitatea pentru formele solide orale din fabricile GSK la nivel internaţional.
CAPITAL: Este GSK in negocieri la acest moment cu vreun potential cumparator?
Pascal Prigent: Nu putem discuta în acest moment despre asta. Ceea ce putem spune este că anumite companii şi-au exprimat interesul faţă de fabrică şi că vom analiza toate posibilităţile. Suntem preocupaţi de viitorul fabricii şi al angajaţilor si toate eforturile noastre vor fi direcţionate în aceste 6 luni către identificarea unui cumpărător care să continue activitatea la unitatea din Braşov.
CAPITAL: Acopera pretul cerut investitiile de 100 de milioane de dolari facute de conmpanie in ultimii 10 ani la Brasov? Ce criterii exista pentru un posibil cumparator?
Pascal Prigent: În urmatoarele 6 luni, GSK va explora posibilitatea de a vinde fabrica de la Braşov către un potenţial cumpărător, cu regim tranzitoriu de producţie. Nu facem speculatii in acest moment in ceea ce priveste pretul, vom evalua toate ofertele şi vom comunica rezultatul. Aşa cum am mentionat anterior, ne concentrăm pe identificarea unor modalităţi de a asigura viitorul fabricii şi al angajaţilor, mai degrabă decat pe logica „acoperirii” investiţiilor.
CAPITAL: Ce se va intampla cu fabrica GSK din Ungaria – este vizata de o asemenea decizie?
Pascal Prigent: GSK revizuieşte în permanenţă echilibrul dintre cererea pieţei şi capacitatea de producţie a tuturor unităţilor sale. Nu vă pot oferi informaţii exacte despre alte fabrici din reţeaua GSK.
CAPITAL: Este corect sa presupunem ca unele medicamente care erau produse la Brasov de GSK se vor scumpi odata cu inchiderea productiei aici, pentru ca vor trebui importate?

Pascal Prigent: Piaţa şi pacienţii nu vor fi afectaţi de această decizie. Cea mai mare parte a producţiei din Brasov, peste 60%, este destinată către export. În ceea ce priveşte produsele GSK, le vom aduce pe piata si vor fi disponibile pentru pacienţi în aceleaşi condiţii ca şi până acum. Preţul medicamentelor este reglementat în România şi prin urmare nu vor avea loc modificări.

CAPITAL: De ce nu s-a prevazut aceasta supracapacitate de productie la momentul extinderii si modernizarii fabricii – a fost o chestiune de lipsa de comunicare intre partea romana si restul filialelor?
Pascal Prigent: În industria farmaceutica mediul de lucru este strict reglementat şi GSK respectă standardele de calitate care necesita investiţii semnificative. Investitiile realizate la Brasov în ultimii 15 ani au fost necesare pentru a respecta aceste standarde. GSK ştia din timp ca anumite patente din portofoliul formelor solide orale vor expira, dar penetrarea  genericelor pentru aceste produse a fost mai rapidă decât anticipaserăm. Actualizam constant previziunile pe baza tendinţelor înregistrate si am putut astfel observa nu numai un declin semnificativ al volumelor formelor solide orale în ultimii ani, ci şi o tendinţă de scădere continuă a acestora în următorii cinci ani. În acelaşi timp, noile produse sunt fie realizate pe baza unor tehnologii diferite, fie se adresează unor terapii în care volumele sunt mult mai mici. Această schimbare a condiţiilor de piaţă şi a producţiei portofoliului nostru solicită o ajustare a capacităţii globale de producţie a formelor solide orale.

CAPITAL: Ce se va intampla cu Europharm – va ramane divizia de distributie a medicamentelor produse de noul cumparator, in cazul in care va aparea unul?

Pascal Prigent:Decizia ca fabrica de la Brasov să iasă din reteaua globala GSK nu implica şi compania de distribuţie. Discutăm despre două entităţi diferite. Divizia de distribuţie va ramâne parte a GSK România şi va continua să îşi consolideze poziţia pe piaţă. GSK ramâne dedicată pieţei din România, unde vom continua să fim un angajator important, cu peste 650 de angajaţi in diviziile farma şi distribuţie.
Pentru a afla mai multe despre prezenţa GSK în România şi motivele închiderii fabricii, citeşte şi: Ce consecințe are plecarea gigantului farma GlaxoSmithKline din România Șeful GSK România: "Cel mai rău efect al taxei clawback ar fi ca afacerile noastre să devină neprofitabile aici"