Premierul Egiptului şi-a dat demisia
Premierul egiptean Ibrahim Mehleb a prezentat sâmbătă demisia cabinetului său, iar preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a acceptat-o, a informat preşedinţia într-un comunicat citat de Reuters.
Sisi a cerut guvernului să asigure interimatul până la formarea unui nou executiv, potrivit comunicatului de presă menţionat.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei egiptene, Alaa Yusef, a explicat că demisia s-a produs la o reuniune la care Mehleb a prezentat o informare in extenso cu privire la activitatea executivului în ultimele luni.
AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





