PREMIERĂ: Nemții ar putea introduce salariul minim

PREMIERĂ: Nemții ar putea introduce salariul minim
Publicat de CAPITAL la 9 noiembrie 2011, 12:18

Cancelarul german Angela Merkel s-a pronunţat pentru introducerea salariului minim în ramurile de activitate şi regiunile unde acesta nu există încă în Germania, într-un interviu publicat, miercuri, de agenţia de presă DPA, preluat de France Presse.

Germania nu are un salariu minim generalizat, însă partenerii sociali au posibilitatea de a-l stabili de la regiune la regiune şi de la sector la sector: acesta este cazul deja pentru BTP, personalul de îngrijire sau zugravi.

‘Trebuie să lăsăm o comisie compusă din parteneri sociali să fixeze salarii minime în regiunile şi sectoarele unde nu există convenţii colective’, a declarat şefa Cancelariei de la Berlin pentru DPA.

Angela Merkel îşi exprimă astfel un punct de vedere opus faţă de cel al unor membri ai partidului său, creştin-democraţii (CDU), care pledează pentru un salariu minim generalizat şi intenţionează să prezinte un proiect de moţiune în acest sens cu ocazia viitorului congres federal al Uniunii Creştin-Democrate, programat între 13 şi 15 noiembrie la Leipzig.

Potrivit acestui proiect, nu factorii politici ar urma să fixeze pragul acestui salariu minim, ci patronatele şi sindicatele, în conformitate cu tradiţia germană în care acordurile salariale sunt încheiate între aceşti doi actori, organizaţi pe ramuri de activitate.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.