Pregătiți-vă centurile de siguranță! BNR a anunțat sfârșitul petrecerii. Va fi mai rău ca în 2008
BNR avertizează că ne așteaptă o recesiune mai rea decât cea din 2008. România cheltuie în 2019 cu salariile și asistența socială 95% din venituri, cheltuielile fiind mai mari decât în boom-ul precedent.
Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a lansat acest avertisment. Acesta se bazează pe un indicator care măsoară dobânzile titlurilor de stat, scrie profit.ro. Croitoru spune că evoluția acestor randamente s-a inversat, piața cerând astfel dobânzi mai mari pentru titlurile de stat pe termen scurt decât pentru cele pe termen lung și acest lucru nu este firesc. Până în prezent, când a apărut o astfel de situație, a urmat după și recesiunea, la cel mult 22 de luni.
Deficitul bugetar după primele 9 luni este de 2,62% din PIB și dacă va crește în același ritm, vom depăși ținta impusă de Uniunea Europeană și vom ajunge chiar la 4% din PIB.
De asemenea, ponderea cheltuielilor fixe, cele care nu pot fi reduse prea ușor, este foarte mare. Cheltuielile statului cu pensiile, salariile bugetarilor și dobânzile pentru împrumuturi ajung la 74% din venituri.
În cazul în care apare o criză, Guvernul nu va putea să ajute economia prin reduceri de taxe și ar putea fi nevoit chiar să le majoreze, ceea ce ar îngropa afacerile și adânci mai mult criza.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.