Povestea celui mai bogat om din istoria modernă
Jeff Bezos, fondatorul și CEO al companiei Amazon, este una dintre cele mai puternice figuri ale ultimului deceniu, cu o avere care depășeșe cu mult orice imaginație a unui om de rând. Cu cele aproximativ 140 de miliarde de dolari ale sale, Jeff Bezos are o avere mai mare decât Produsul Intern Brut al unor state precum Qatar, Ungaria sau Ucraina.
Născut în 1964, a studiat Electronică şi Computere la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii, unde a absolvit în 1986 cu „summa cum laude”. În 1988 a început să lucreze la Bankers Trust din New York, întâi în cadrul compartimentului tehnic, pentru a ajunge în 1990 cel mai tânăr vicepreşedinte din companie.
Citește întreaga poveste a celui mai bogat om din lume, în cel mai recent număr al Revistei Capital, disponibilă la toate punctele de difuzare a presei.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





