"Avem o singură ordonanță (ordonanță de urgență — n.r.) astăzi pe ordinea de zi, de la Ministerul Sănătății. Domnule ministru (al Sănătății — n.r.), nu vreți să spuneți de ce m-ați convins să dau ordonanță, pentru că sunt foarte greu de convins în ultimul timp și vreau proiecte de legi. Totuși dumneavoastră ați insistat, înțeleg pentru că e vorba de câteva sute de mii de oameni, nu?", i-a spus premierul ministrului Sănătății în cadrul ședinței de Guvern.

Nicolae Bănicioiu a precizat că proiectul de act normativ reglementează "o chestiune care ne va aduce mai aproape de tratamentul pentru hepatita C și ciroză, care ar putea intra în următoarele două săptămâni în România".

Întrebat de premier câți beneficiari vizează actul normativ pentru a fi clar de ce Guvernul dă o ordonanță de urgență, Bănicioiu a spus: "Din păcate s-a ajuns la un număr record de purtători de virus C".

"Sunt 650.000 astăzi în România. Nu toți fac boala, dar toți trebuie să știe că în momentul în care dezvoltă boala, undeva 16.000 au astăzi, estimativ, boala dezvoltată trebuie să aibă un tratament cu efect terapeutic foarte mare, nu ca până acum. Deci, efectul terapeutic al noului tratament se duce undeva spre peste 90%, față de cel care este acum", a declarat ministrul Sănătății.

Bănicioiu a spus că, după finalizarea procesului de negociere cu companiile, săptămâna viitoare, se va ajunge ca, după opt ani de zile, tratamentul pentru hepatita C să fie upgradat.

"Din toate măsurile pe care le avem astăzi și toate știrile, sincer, eu cred că asta este cea mai importantă. Sunt 16.000 de oameni care nu au nicio șansă dacă nu fac tratamentul", a declarat premierul Victor Ponta.

AGERPRES