Alexandru Rogobete acuză „excepții periculoase” în sistem: medici care eliberează sute de concedii pe zi

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat declanșarea unei anchete la nivel național privind modul în care sunt acordate concediile medicale, după ce a constatat o creștere semnificativă și suspectă a acestora în perioadele premergătoare sărbătorilor legale.

Oficialul a precizat că există cazuri izolate de medici care ar fi emis chiar și 200-300 de concedii medicale pe zi – o performanță pe care o consideră imposibilă din punct de vedere fizic.

Subiectul nu este unul nou în spațiul public. În trecut, și fostul premier Marcel Ciolacu a atras atenția asupra creșterii numărului de concedii medicale acordate pentru afecțiuni minore, precum durerile de spate, strănutul sau răceala.

În martie, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat o statistică privind principalele coduri de boală pentru care s-au emis concedii în 2024, date care au ridicat semne de întrebare și în rândul actualului ministru al Sănătății.

Rogobete a afirmat, în cadrul unei emisiuni difuzate de B1TV, că a solicitat conducerii CNAS o analiză detaliată a evoluției numărului de concedii medicale, iar rezultatele obținute l-au surprins neplăcut.

Acesta a remarcat o „creștere aberantă” a concediilor pentru bolile din categoria 01 – adică afecțiuni minore, excluzând bolile cronice sau urgențele medicale – exact în preajma zilelor libere, precum 1 Mai și 1 Iunie, dar și în perioadele în care se pot realiza punți între zilele libere și weekend.

Controalele nu vizează toți medicii, ci doar cazurile care deviază evident de la media anuală

Ministrul a precizat că nu dorește să generalizeze și că majoritatea cadrelor medicale își desfășoară activitatea cu profesionalism, unele dintre ele lucrând chiar peste program sau efectuând mai multe gărzi decât prevede norma.

Totuși, a atras atenția că există județe și specialități medicale unde s-a observat o tendință nefirească de creștere a numărului de concedii, ceea ce a justificat trimiterea Corpului de control.

Rogobete a explicat că investigația este împărțită în două etape: o analiză informatică bazată pe datele din sistemul CNAS și, ulterior, verificări la fața locului, acolo unde apar abateri de la normele uzuale. El a insistat că misiunea de control nu vizează toți medicii din România, ci doar cazurile care deviază evident de la media anuală.

„Văzând acest grafic care nu arată în regulă sau nu păstrează un trend normal am dispus acest corp de control. El este împărțit în două categorii, misiunea de control.

În prima parte s-a făcut o analiză informatică și se lucrează în continuare, din sistemul CNAS, urmând apoi să verificăm la fața locului, acolo unde există situații nelalocul lor. Nu aș vrea să generalizăm și să se înțeleagă greșit că fugim după toți doctorii din România…

Există pe anumite județe un trend crescător pe care le putem excepții de la numărul de concedii mediu care se acordă anual. Există și anumite specialități unde există o creștere aberantă a numărului de concedii medicale”, a declarat Alexandru Rogobete.

Ministrul a subliniat că eliberarea unui concediu medical nu este o simplă formalitate birocratică, ci presupune un act medical complet – cu diagnostic, investigații și evaluări clinice. În acest context, a reiterat faptul că este imposibil fizic ca un medic să emită sute de concedii într-o singură zi. Cu toate acestea, susține că astfel de cazuri există și că sunt deja identificate.

De asemenea, Alexandru Rogobete a afirmat că impactul financiar al acestor practici este uriaș, vorbind despre pierderi de ordinul miliardelor de lei. Ministrul Sănătății spus că nu poate accepta ca fondurile destinate tratamentelor din spitale să fie redirecționate pentru a acoperi concedii medicale fictive, acordate unor persoane care își inventează vacanțe.

„Tot ce pot să vă spun este că am identificat anumiți medici care au eliberat 2- 300 de concedii pe zi. Or fizic nu este posibil acest lucru.

Un concediu medical nu este un document pe care îl completează un medic sau o asistentă medicală. El are în spate un control medical, investigații, diagnostic și așa mai departe. Aceste situații care sunt excepții și nu sunt generale.

În România există medici excepționali, există personal medical exceptional care stă peste program, asistente medicale care vin noaptea atunci când este nevoie, medici care fac mai multe gărzi decât este prevăzut în normativ pentru a acoperi graficul de gărzi, medici care sunt alături de pacienți și sunt de bunăcredință.

Și din păcate nimeni nu vorbește despre acești oameni care țin sistemul de sănătate în spate”, a mai transmis ministrul.