Ponta: Săptămâna viitoare vreau să avem ministru la Transporturi, care va semna contractul cu CFR Marfă

Ponta: Săptămâna viitoare vreau să avem ministru la Transporturi, care va semna contractul cu CFR Marfă
Publicat de CAPITAL la 16 august 2013, 13:29

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Suceava, că săptămâna viitoare va numi un ministru al Transporturilor care, în termen de 60 de zile, să finalizeze şi procedura de privatizare a CFR Marfă, inclusiv semnarea contractului.

”În interiorul acestor 60 de zile trebuie semnat şi contractul. Vreau şi sper ca săptămâna viitoare să avem un ministru al Transporturilor, definitiv, care, evident, asta va face, în primele 45 de zile ale mandatului său se va ocupa oră de oră, minut de minut, de contractul cu CFR Marfă. Eu, ca prim ministru, nu pot să fac acest lucru, iar secretarul de stat, domnul Ghivu, care, practic, conduce activitatea de zi cu zi, nu are baza juridică şi politică, ca ministrul plin, de a gestiona un proces extrem de complicat. Ideea nu e doar să semnezi o hârtie. Ideea e să o negociezi, să vezi exact toate lucrurile care ţin de investiţii, de personal, de plata diverselor obligaţii”, a spus Ponta.

El a afirmat că este o problemă foarte serioasă, dar a fost tratată ”neserios” de preşedintele Traian Băsescu.

”A fost tratată, la un moment dat, neserios de domnul preşedinte (n.r.- Traian Băsescu) care vorbea tot felul de verzi şi uscate pe la televizor. Ne-am dus la CSAT, a fost întrebat: aveţi ceva concret? Nu. Atunci taci din gură şi lasă-ne în pace cu CFR-ul. Şi noul ministru de asta se va ocupa”, a spus Ponta. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.