PONTA: Nu mă duc să inaugurez 10 km de AUTOSTRADĂ
Premierul României Victor Ponta a infirmat informația de ieri potrivit căreia joi ar fi mers la Timișoara pentru inaugurarea primului tronson de autostradă dintre Timișoara și Lugoj.
"Nu mă duc să inaugurez 10 km de autostradă. Mă duceam dacă erau 50", a declarat premierul.
Ieri apăruse o informație potrivit căreia primul ministru al României, Victor Ponta se va afla, joi, la Timișoara, pentru a inaugura tronsonul de autostradă Timișoara – Lugoj, de 9,5 kilometri care este finalizat.
Cei 9,5 kilometri de autostradă dintre Timișoara și Lugoj, care reprezintă primul tronson, s-au finalizat cu circa 6 luni înainte de termenul fixat pentru aprilie 2013.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





