Ponta la CNN: Rusia nu trebuie lăsată să redeseneze graniţele Europei

Ponta la CNN: Rusia nu trebuie lăsată să redeseneze graniţele Europei
Publicat de Valentin Vioreanu la 21 mai 2014, 07:24

Primul ministru român Victor Ponta a declarat marţi seară, în direct la CNN, că Statele Unite garantează securitatea României şi că el nu se teme că Rusia ar putea interveni în problemele noastre interne, dar ruşii nu ar trebui lăsaţi să redeseneze graniţele Europei.

'Nu mă tem de acest lucru' că Rusia ar putea interveni în problemele interne ale României. 'Am trăit de secole având un vecin atât de mare şi de agresiv, cum a fost Uniunea Sovietică şi cum este Rusia acum, care foloseşte mai mult sau mai puţin aceleaşi metode ca în trecut. Faptul că vicepreşedintele Joe Biden este aici, iar secretarul general al NATO a fost săptămâna trecută dovedeşte un mesaj foarte puternic de angajare a Statelor Unite şi NATO faţă de această parte a Europei care este cea mai aproape de Rusia şi de toate ameninţările', a declarat Ponta în acest scurt interviu cu jurnalistul britanic Richard Quest, intitulat 'Romania under Scrutiny' şi realizat de la Londra.

În altă ordine de idei, Victor Ponta a menţionat importanţa securităţii energetice şi a faptului că Rusia nu trebuie lăsată să redeseneze graniţele Europei recurgând la forţă sau şantajând diferite ţări.

Întrebat în acest interviu la CNN din studioul Antenei 3, cât de mult l-au deranjat remarcile unor politicieni extremişti şi populişti ca liderul UKIP /Partidul pentru Independenţa Regatului Unit/ Nigel Farage, Ponta a răspuns că în prezent România este o 'poveste de succes' în UE, iar 99% dintre românii care muncesc în străinătate sunt cinstiţi şi foarte bine calificaţi.

Într-un interviu acordat canalului LBC, liderul acestei formaţiuni xenofobe se declarase 'îngrijorat' dacă alături de el s-ar muta imigranţi români, invocând statisticile privind infracţiunile comise de români şi susţinând că 7% dintre reţelele de crimă organizată din UE sunt constituite de români.

'Nu sunt deranjat, ca să fiu sincer. Primii doi-trei ani în calitate de membru al UE au reprezentat o experienţă dificilă pentru România din punct de vedere economic, social şi al competitivităţii, dar acum suntem ţara cu cea mai rapidă creştere economică din regiune, iar toţi politicienii, chiar şi extremişti şi populişti ca domnul Farage, ar trebui să ştie că suntem graniţa de est a UE şi NATO şi suntem acum o poveste de succes care poate fi dată exemplu Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei drept cale de urmat, iar împreună putem fi mai puternici în faţa unor noi mişcări de tip Uniunea Sovietică', a spus Victor Ponta.

'Aş spune că 99% dintre românii care trăiesc în Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania sunt foarte cinstiţi, muncitori şi foarte bine calificaţi. Este păcat pentru România că pe aceşti tineri nu putem să-i ţinem aici în România – preferă să aibă o viaţă mai bună, salarii mai bune, condiţii de muncă mai bune acolo. Desigur, a da vina pe toată populaţia României, Bulgariei, nu are importanţă, a Ungariei, doar pentru a câştiga voturi, aşa cum face domnul Farage, este o politică lipsită de sens şi nu ajută în niciun fel societatea britanică sau europeană', a adăugat el.

El a remarcat de asemenea că un astfel de atac din partea unui partid nu este neapărat rasist, ci populist pentru că se foloseşte de sentimentele primare ale cetăţenilor, care se tem de pierderea locurilor de muncă sau pentru siguranţa zilnică.

 AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.