"20% cât am propus noi, mă bucur că a rămas 20% (cota de TVA – n.r.), toate prevederile, aşa cum au fost lucrate de Ministerul de Finanţe şi de Guvern. Acele măsuri care nu au fost scoase din Cod, ci amânate, pe măsură ce dovedim cu cifre că sunt sustenabile putem să le punem în practică chiar mai devreme de 1 ianuarie 2017. Mă refer la plafonarea la 5 salarii a contribuţiei la CASS, mă refer la taxa pe construcţii, impozitul pe dividende…", a menţionat Ponta în şedinţa de Guvern. 

Pe de altă parte, şeful Guvernului consideră că metoda de scădere a taxelor concomitent cu o Agenţie de Administrare Fiscală puternică funcţionează, în condiţiile în care, în luna august, s-au înregistrat încasări suplimentare la buget de 250 de milioane de euro. 
"Vestea bună este că metoda cu morcovul şi cu bâta, o spun americanii, ca să fie clar, eu zic metoda cu stimularea, respectiv scădere de taxe şi ANAF puternic, funcţionează. În luna august, după cum ştiţi, 250 milioane de euro în plus pentru buget încasări, asta înseamnă că avem categoric banii necesari pentru tot ceea ce ne-am angajat pe partea de sănătate, de educaţie, de finanţare de fonduri proiecte europene şi pe proiecte de dezvoltare locală. Să sperăm că şi puteţi să cheltuiţi banii. Cu licitaţiile şi cu procedurile actuale din păcate stăm cu bani şi nu îi cheltuim", a menţionat Ponta. 

Cererea de reexaminare a proiectului Codului fiscal, transmisă Parlamentului de către şeful statului Klaus Iohannis, a fost adoptată marţi de Senat, în prima şedinţă de plen a celei de-a doua sesiuni ordinare din acest an. 

Printre amendamentele aprobate se numără reducerea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017 şi amânarea pentru 2017 a eliminării taxei pe construcţiile speciale şi a supraaccizei la carburanţi. A rămas în vigoare eliminarea taxei pe construcţiile speciale pentru investiţiile în agricultură începând cu 1 ianuarie 2016. 

Plafonarea bazei de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale la 5 salarii medii brute a fost amânată până la 1 ianuarie 2017 la fel ca şi reducerea de la 16% la 5% a impozitului pe dividende. 

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate şi votează joi cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Codul fiscal. 

AGERPRES