"Am încheiat acest an (2013-n.r.) – acum lucrurile sunt foarte clare – cu un deficit de 2,5% din PIB, ceea ce la nivel european suntem destul de puţine ţări sub 3%. Avem de asemenea creşterea economică mai mare decât cea prognozată. Asta înseamnă că, dacă porneşti de la început, cum am pornit noi, că avem 1,6, şi în final ai 2,7, înseamnă că şi deficitul e din ceva mai mare, produsul intern brut e mai mare", a spus Ponta la România TV.
Deficitul bugetar a crescut în luna noiembrie cu 2,2 miliarde de lei, de la 7,6 miliarde de lei în luna anterioară la 9,8 miliarde de lei, respectiv 1,56% din PIB, nivel cu aproape un punct procentual sub ţinta de 2,5% convenită pentru acest an cu Fondul Monetar Internaţional.
După primele zece luni, deficitul bugetului general consolidat reprezenta 1,21% din PIB. Execuţia bugetară s-a încheiat cu excedent în luna octombrie.
Autorităţile române au negociat cu FMI în luna noiembrie o nouă ţintă de deficit pentru acest an, în creştere de la 2,3% la 2,5% din PIB, diferenţă care să se reflecte exclusiv în cheltuieli suplimentare pentru co-finanţarea proiectelor realizate din fonduri europene.
Pentru anul trecut, Guvernul, FMI şi Comisia Europeană au anticipat o creştere economică de 2,2%, după ce iniţial ţinta a fost fixată precaut la 1,6%. SURSA: mediafax.ro