FMI precizează că noua linie de credit o înlocuieşte pe cea precedentă, în valoare de 33,8 miliarde de dolari, care expiră în cursul lunii ianuarie 2015.

Limita de împrumut a fost redusă la cererea autorităţilor de la Varşovia, care au subliniat că au de gând să considere acest aranjament drept unul preventiv şi nu intenţionează să utilizeze linia de credit.

Directorul general adjunct al FMI, Min Zhu, a apreciat că Polonia se bucură de fundamente economice solide, însă se confruntă cu riscuri externe, inclusiv o creştere modestă în zona euro, cu volatilitatea de pe pieţele financiare globale şi cu tensiunile geopolitice din regiune.
'Pe acest fundal, un succesor la linia de credit flexibilă pe doi ani întăreşte protecţia Poloniei faţă de riscurile externe, ajută la menţinerea încrederii pieţelor şi sprijină strategia economică solidă a autorităţilor', a apreciat Min Zhu.

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta declara că România poate să negocieze cu Fondul Monetar Internaţional un acord similar celui din Polonia, de tip linie flexibilă sau să nu mai încheie un nou acord, decizia urmând să fie luată după finalizarea actualului acord. Actualul acord stand-by, care expiră în luna septembrie, este cel de-al 10-lea acord încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional din ultimii 23 de ani şi al treilea acord solicitat de România Fondului Monetar Internaţional, de la declanşarea crizei economice, în 2009. Aranjamentul se derulează pe 24 de luni şi are o valoare de aproximativ 1,98 miliarde de euro (1,75 miliarde DST – Drepturi Speciale de Tragere – n. r.) pentru România.

Linia flexibilă de credit este un instrument creat de FMI în 2009 pentru ţările cu performanţe economice bune. Acest tip de aranjament ar putea veni cu condiţii mai bune decât revizuirile trimestriale pe care trebuie să le treacă în prezent România pentru a putea beneficia de linia de credit preventivă actuală.

SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: