În următorii doi ani, investiţiile vor fi de 5 miliarde de zloţi (1,2 miliarde de euro), sumă ce cuprinde şi un acord de 409 milioane de euro, încheiat în luna iulie de cinci mari grupuri poloneze din domeniul energetic şi minier pentru exploatarea zăcămintelor de gaz de şist, a declarat presei ministrul.

‘Ţinând seama de faptul că în 2022 se încheie contractul de gaz din Rusia, trebuie să fim bine pregătiţi cu trei ani înainte să mărim semnificativ exploatarea propriilor noastre zăcăminte de gaz. Acest lucru necesită cheltuieli din partea statului, dar şi investiţii private’, a adăugat el.

Polonia dispune de zăcăminte de gaz de şist exploatabile evaluate la 1.920 miliarde m3, potrivit unui raport oficial al Institutului naţional de geologie (PIG), publicat în martie. Conform PIG, din punctul de vedere al acestor resurse, Polonia s-ar situa pe locul al treilea în rândul ţărilor europene bogate în gaz, după Norvegia şi Olanda. Exploatarea acestora ar putea asigura ţării independenţa energetică faţă de Rusia.

Polonia consumă circa 14 miliarde m3 de gaz pe an, două treimi fiind furnizate de Rusia. Potrivit guvernului polonez, exploatarea comercială a acestor zăcăminte ar putea începe în 2014.

Experţii spun că exploatarea gazului de şist prezintă riscuri pentru mediu. Actuala metodă de extracţie, fracturarea hidraulică, a fost interzisă în Franţa şi Bulgaria din cauza riscurilor de poluare a pânzelor freatice. Şi România a anunţat un moratoriu în privinţa acestei metode.
SURSA: Agerpres