Brandurile poloneze, active deja în număr tot mai mare pe piaţa românească de retail, vor continua să îşi facă simţită prezenţa prin nume noi. Acestea vor să se extindă în România după ce au ajuns la saturaţie pe piaţa din Polonia. Printre cele mai cunoscute branduri poloneze cu magazine în România se numără Reserved, Mohito, Cropp, House, CCC sau Pepco. 

„De asemenea, ne aşteptăm că anul viitor să vedem pe plan local noi concepte de retail din Turcia. Aceste brandurile au o dublă motivaţie, atât potenţialul României, cât şi încercarea de a-şi diversifica pieţele de desfacere, pentru a atenua riscurile geopolitice şi deprecierea lirei turceşti”, a declarat Daniela Popescu, senior associate în departamentul de retail al Colliers International.

Pe de altă parte, românii trebuie să mai aştepte după brandurile americane şi engleze TK Maxx, Primark sau Toys ”R” Us, care, cel mai probabil, vor amâna decizia de extindere până la un nou ciclu economic.

„Motivul este relativ simplu: cele mai multe dintre aceste branduri au pus piciorul în piețele din Europa Centrală și de Est abia în ultimii ani, începând cu țări precum Germania, Polonia, Cehia și Austria  iar acum se concentrează pe deservirea acestor piețe. Cu siguranță România va fi parte din următorul val, imediat ce aceste țări vor fi saturate”, a subliniat Daniela Popescu.

Pentru anul viitor, volumul de spaţii comerciale care va fi pus pe piaţă este estimat la 180.000 mp, accentul fiind pe oraşele din țară, unde se construiesc o serie de parcuri de retail: Shopping City Satu Mare (18.000 mp) și Prima Shops Oradea (10.000 mp), precum și extinderi ale proiectelor existente Shopping City Sibiu (16.900 mp) și Shopping City Galaţi (27.000 mp).

Anul acesta pe piața din România au fost finalizați peste 200.000 mp de spații de retail, fiind anul cu cele mai multe livrări după 2009. Aproximativ jumătate din volumul livrat a fost în București, unde stocul de centre comerciale a ajuns la aproximativ 1,16 milioane mp, dintre care aproape 40% se află în sectoarele 2 și 3, care au devenit cele mai aglomerate din punct de vedere al stocului.