Şedinţa Comisiei a fost programată iniţial pentru ora 11,00, a fost apoi amânată până la ora 12,00 din lipsă de cvorum, din totalul de 34 de membri fiind prezenţi 15.

Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu a propus solicitarea unui punct de vedere din partea Guvernului pe iniţiativele legislative privind conversia creditelor.

"Guvernul nu poate să stea deoparte. Trebuie să ne spună şi Guvernul cu subiect şi predicat ce susţine. Că am văzut discuţii şi ale prim-ministrului şi ale ministrului de finanţe şi ale altor lideri din Guvern care spun: nu suntem împotriva cutare, nu suntem împotriva cutare, nici la conversie, nici la insolvenţă, să ne spună un punct foarte clar cum vede Guvernul să se rezolve această problemă. Guvernul să ne dea o poziţie foarte clară. Un punct de vedere scris (…) care să se aprobe în şedinţa de Guvern şi să se trimită la Parlament", a spus Ialomiţianu la discuţiile din Comisia de buget.

În replică, deputatul Viorel Ştefan a spus că miercuri la ora 9,00 este invitat la şedinţa Comisiei pentru buget ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.

"Mâine dimineaţă la ora 9,00 la şedinţa comisiei noastre avem confirmare de participare din partea ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, care are capacitatea să reprezinte Guvernul într-o astfel de situaţie. (…)", a spus Ştefan.

Viorel Ştefan a explicat că există deja un punct de vedere al Guvernului asupra iniţiativelor legislative.

"Concluzia mea este că de jumătate de oră am pierdut timpul pentru că dvs. de fapt nu vreţi să continuăm discuţia. Nu aţi propus nimic pe procedură sau toate propunerile iniţiale le-aţi retras. Mai fac precizarea că punct de vedere scris al Guvernului există, dar acesta nu satisface în întregime exigenţele colegului nostru, domnul deputat Ialomiţianu. (…) Ne aflăm în această situaţie procedurală, deci nu am avea un motiv serios şi nu avem nicio propunere din partea dvs să amânăm dezbaterea pentru că nu există un punct de vedere al Guvernului", a precizat Ştefan.

Pe de altă parte, deputatul Andreea Paul a sugerat să se ia în calcul propunerile ridicate la începutul şedinţei de PNL, respectiv invitarea miercurea viitoare a reprezentanţilor BNR în faţa comisiei pentru prezentarea unui raport referitor la creditele în valută şi transmiterea unor sinteze şi rapoarte ale deciziilor pe care şi le-au asumat cele 11 bănci care au acordat credite în franci elveţieni, comisia să le pună în aplicare şi să se reia discuţiile statutar miercuri la ora 9,00.

Ea a mai susţinut că "12 parlamentari ai majorităţii PSD şi pseudo PLR" absentează de la lucrările comisiei.

Comisia pentru buget urma să discute marţi cu reprezentanţi ai Asociaţiei Române a Băncilor, Băncii Naţionale, Consiliului Patronatelor Bancare, Ministerului de Finanţe proiectele de lege privind conversia creditelor din valută în lei. AGERPRES

Te-ar putea interesa și: