CEO-ul Waldevar Energy, arestat într-un dosar de mită de 450.000 de euro. Ancheta vizează un proiect energetic de 220 MWh din România
SURSA FOTO: Dreamstime - Energie electrică
Cristian Theodor Dragomir, director executiv al Waldevar Energy SRL, a fost arestat preventiv sâmbătă într-un dosar de corupție care vizează o mită de 450.000 de euro. În același caz a fost arestat preventiv și Gregor Hudohmet, director al companiei slovene GEN-I Sonce.
CEO-ul Waldevar Energy, arestat într-un dosar de mită de 450.000 de euro
Ancheta este legată de construirea unui sistem de mari dimensiuni pentru stocarea energiei electrice în baterii, în orașul Gheorgheni, unul dintre proiectele importante de acest tip aflate în dezvoltare în România.
Potrivit unor surse citate de Mediafax, procurorii anticorupție suspectează că omul de afaceri sloven ar fi solicitat, în legătură cu un contract încheiat cu doar câteva săptămâni înainte, suma de 450.000 de euro, la care s-ar fi adăugat TVA. Anchetatorii suspectează că banii ar fi fost ascunși în spatele unui contract care, la prima vedere, ar fi avut caracterul unei tranzacții comerciale obișnuite.
Anchetatorii suspectează, de asemenea, că cetățeanul sloven ar fi fost ajutat de un angajat al unei companii românești implicate în proiectul de construire a sistemului de stocare a energiei. Potrivit informațiilor prezentate de Gândul, presupusul complice român ar fi Cristian Theodor Dragomir, director executiv al Waldevar Energy SRL. Conform anchetei, acesta ar fi insistat pe lângă superiorii săi ca suma solicitată să fie plătită.
Cazul a ajuns ulterior în atenția procurorilor anticorupție români. Investigația vizează modul în care ar fi fost solicitată și justificată plata, precum și presupusa legătură dintre aceasta și proiectul energetic din Gheorgheni.
Ce au decis judecătorii
Cei doi suspecți au fost reținuți vineri seară, după care au fost duși în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București.
Judecătorul a dispus arestarea preventivă a ambilor suspecți pentru o perioadă de 30 de zile.
Cine este Gregor Hudohmet
Gregor Hudohmet este inginer electrotehnist și conduce GEN-I Sonce, companie care face parte din grupul energetic sloven GEN-I.
Waldevar Energy îl are ca acționar unic pe Leon-Ion Arhire. Acesta controlează firma prin intermediul societății Waldemar Holding, unde este singurul acționar, potrivit datelor platformei ListaFirme. Presa din Slovenia scrie, de asemenea, că Leon-Ion Arhire este un apropiat al premierului Sloveniei, Robert Golob.

Proiectul de stocare a energiei de la Gheorgheni
GEN-I Sonce a început lucrările de construcție pentru proiectul de stocare a energiei din Gheorgheni, județul Harghita, după semnarea contractului EPC cu WALDEVAR Energy.
Investiția viza construirea unei baterii cu o capacitate de 55 MW și 220 MWh, proiectul fiind cel mai mare proiect al companiei aflat în construcție pe piața românească. Proiectul Gheorgheni este un sistem independent de stocare a energiei în baterii, cunoscut sub denumirea BESS, conectat la rețeaua electrică.
Potrivit GEN-I Sonce, proiectul are terenul securizat, autorizațiile obținute și drepturile de racordare la rețea.
Sistemul este destinat stocării energiei produse în perioadele în care producția din surse regenerabile este ridicată și livrării acesteia atunci când cererea și prețurile cresc. Conform unui comunicat transmis în august 2026, bateriile pot genera și venituri din servicii pentru sistemul energetic, precum reglarea frecvenței și echilibrarea rețelei.
Proiectul de la Gheorgheni a fost prezentat de GEN-I Sonce drept o etapă importantă pentru companie și pentru strategia sa de dezvoltare a unor proiecte energetice avansate în regiune. Compania a precizat că proiectul ar urma să permită stabilirea unui model de implementare testat și scalabil, care să stea la baza dezvoltării unui al doilea și a unui al treilea proiect similar.
Contractul de construcție a fost semnat de Gregor Hudohmet și Cristian Dragomir, CEO al WALDEVAR Energy. Compania românească urma să asigure serviciile de inginerie, achiziții și construcție, cunoscute sub denumirea EPC.
WALDEVAR Energy susține că are proiecte finalizate cu o capacitate totală de peste 3,5 GW, realizate cu propriile echipe și echipamente.
GEN-I Sonce precizează că proiectul de la Gheorgheni face parte din strategia sa de dezvoltare a infrastructurii energetice în Europa de Sud-Est și reprezintă un model pentru viitoare investiții similare.
GEN-I Group operează în 27 de țări și combină activitățile de dezvoltare a proiectelor energetice cu tranzacționarea energiei și serviciile de flexibilitate.
Compania implicată în proiect nu a oferit încă explicații
Potrivit ProTV, reprezentanții companiei au transmis că își vor prezenta punctul de vedere după ce vor avea mai multe informații despre cazul investigat de autorități.
Ancheta este în desfășurare, iar acuzațiile formulate de procurori urmează să fie verificate pe parcursul procedurilor judiciare. Cei doi suspecți beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.