Poliţia rutieră a sancţionat aproape 9.300 de şoferi în ultimele trei zile

Poliţia rutieră a sancţionat aproape 9.300 de şoferi în ultimele trei zile
Publicat de Bogdan Biszok la 20 ianuarie 2014, 15:30

Poliţiştii au aplicat, în ultimele trei zile, 11.448 de amenzi (9.280 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi peste 1.100 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică) în valoare totală de peste 2,196 milioane lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 940.000 lei, în urma unor acţiuni de prevenire a faptelor antisociale şi de menţinere a climatului de ordine şi siguranţă publică.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în perioada 17-19 ianuarie au fost sancţionaţi aproape 9.300 de conducători auto, reţinute 403 permise de conducere şi retrase 171 de certificate de înmatriculare. Un număr de 94 de amenzi au fost aplicate şoferilor depistaţi că au condus sub influenţa alcoolului şi 4.135 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

În cele trei zile, poliţiştii au depistat 501 infracţiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi la legea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Dintre acestea, 296 au fost constatate în flagrant delict. 46 dintre cei depistaţi au fost reţinuţi şi 20 arestaţi. De asemenea, nouă persoane urmărite au fost depistate, patru autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite, iar nouă arme (5 letale şi 4 neletale) au fost ridicate pentru cercetări.AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.