Plenul comun al Parlamentului dezbate proiectul legii bugetului de stat şi cel al bugetului asigurărilor sociale de stat
Plenul comun al Parlamentului urmează să se întrunească, luni, începând cu ora 13,00, pentru a dezbate şi aproba proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.
Potrivit programului aprobat de conducerea Parlamentului, comisiile de specialitate trebuie să întocmească rapoartele pentru cele două acte normative şi să le înainteze luni, la ora 10,00, conducerii celor două Camere.
Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să se reunească, tot luni, la ora 11,00, într-o şedinţă comună, pentru a stabili timpii de dezbatere în plen. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





