Reducerea cheltuielilor guvernamentale şi şomajul ridicat din Grecia şi Italia, pieţe importante pentru Coca-Cola HBC, au afectat cererea pentru băuturi răcoritoare, eclipsând creşterea robustă din Rusia, cea mai mare piaţă a companiei. Coca-Cola HBC, care îşi reduce costurile şi îşi adaptează preţurile pentru a majora profitul, a anunţat că va continua această politică pentru a face faţă mediului economic dificil din 2013.

Numărul unităţilor vândute a ajuns la 426,7 milioane în perioada ianuarie-martie 2013, în linie cu estimările analiştilor, de 426 milioane de unităţi vândute.

Conducerea companiei a propus un dividend de 0,34 euro pe acţiune pentru 2012.

În octombrie 2012, Coca-Cola Hellenic, cea mai mare companie greacă din punct de vedere a valorii de piaţă, a anunţat că va schimba listarea principală a acţiunilor sale de la bursa de la Atena la bursa de la Londra, prin schimbarea tuturor acţiunilor sale în acţiuni Coca Cola HBC AG, o companie elveţiană, pentru a îmbunătăţi accesul companiei la pieţele internaţionale capital.

Coca-Cola HBC, al doilea mare îmbuteliator de produse Coca-Cola la nivel mondial, deţine în Romania patru fabrici, la Iaşi, Timişoara, Ploieşti şi Vatra Dornei, după ce a închis unitatea de producţie de la Oradea, pentru eficientizarea activităţii.

SURSA: Agerpres