Petrolul arde profitul companiilor cotate la burse
Cu atentia indreptata aproape exclusiv asupra acestei probleme, investitorii de pe pietele de capital americane par sa fi uitat de iminenta majorarii ratei dobanzii de referinta la dolarul american, situatia pietei muncii sau rezultatele companiilor. Pentru a ilustra aceasta situatie este suficient sa se arate ca in aceasta perioada pretul contractelor futures la petrol a ajuns sa varieze, in timpul fiecarei sesiuni de tranzactionare, aproape invers proportional cu indicii bursieri americani, de
Cu atentia indreptata aproape exclusiv asupra acestei probleme, investitorii de pe pietele de capital americane par sa fi uitat de iminenta majorarii ratei dobanzii de referinta la dolarul american, situatia pietei muncii sau rezultatele companiilor. Pentru a ilustra aceasta situatie este suficient sa se arate ca in aceasta perioada pretul contractelor futures la petrol a ajuns sa varieze, in timpul fiecarei sesiuni de tranzactionare, aproape invers proportional cu indicii bursieri americani, desi, istoric vorbind, corelatia nu a fost intotdeauna atat de stransa. La New York, cotatia contractului futures pentru petrol cu scadenta in iunie s-a mentinut la niveluri ridicate, apropiindu-se din nou, pe 25 mai, cu 41,3 USD/baril, de 41,85 USD/baril, maximumul istoric atins pe 17 mai.S-a facut apel la OPEC ca aceasta organizatie sa-si creasca cotele zilnice de productie pentru a tempera cresterea pretului. Arabia Saudita s-a conformat apelului si a decis, separat de celelalte tari membre OPEC, sa-si mareasca productia zilnica de titei. Insa organizatia nu se grabeste sa-si majoreze cotele zilnice de productie in viitorul apropiat.Asa cum mentionam saptamana trecuta, principalii indici ai pietelor americane erau perceputi ca fiind aflati la niveluri cu caracteristici de supravanzare. Acest aspect ne putea indica o probabilitate mai mare de crestere a acestora. Totusi, ingrijorarile generate de pretul energiei s-au dovedit a actiona ca o frana in calea cresterii acestora. Pentru a ilustra aceste afirmatii, e suficient sa urmarim evolutia acestora in perioada 19-24 mai, cand Dow Jones a crescut de la 9.938 la 9.958, adica 0,2%, S&P500 de la 1.088,68 la 1.095,41, adica 0,6%, iar Nasdaq Composite, de la 1.989,17 la 1.922,98, adica 1,3%. Dupa cum se observa, oscilatiile au fost mici. Ca o consecinta, volumele tranzactionate au fost sub media ultimelor saptamani. In schimb, pe data de 25 mai, atunci cand pretul contractului futures pentru petrol a scazut la 41,14 USD, indicii bursieri americani au inregistrat cresteri spectaculoase: Dow Jones a inchis sesiunea la 10.117, S&P500 la 1.113,05, iar Nasdaq Composite la 1.964,65. O evolutie interesanta au avut companiile producatoare de tigarete, dintre care cele mai cunoscute sunt Altria (fostul producator Philip Morris) si RJ Reynolds. Actiunile acestora au scazut puternic dupa ce un judecator federal a refuzat sa limiteze amenda record de 280 miliarde USD ceruta de guvernul american, ca urmare a comportamentului neloial al companiilor din acest sector fata de clienti. Acuzatia formulata mentioneaza ca acestora nu li s-au explicat pericolele reale la care se expun atunci cand fumeaza; procesul urmeaza sa inceapa in septembrie 2004. Ca o consecinta directa, actiunile Altria au scazut de la 49,31 USD la 46,65, adica 5,3%, iar RJ Reynolds de la 57,10 la 55,89, adica 2,1%. Intr-un alt sector, Hewlett-Packard a raportat o crestere a veniturilor cu 34% pe trimestrul II din 2004, fata de aceeasi perioada din 2003, conducand la o crestere a actiunilor companiei cu 6% in perioada de observatie.Marii castigatori ai pietelor de capital au fost, insa, companiile petroliere, ale caror profituri sunt estimate sa creasca foarte mult ca urmare a cresterii preturilor la petrol si produsele din petrol. Cele mai cunoscute companii americane din acest domeniu, Exxon Mobile si Chevron Texaco, au inregistrat urmatoarele evolutii: actiunile Exxon au crescut de la 42,60 USD la 43,82 USD, adica 2,8%, iar Chevron, de la 89,91 la 91,67, adica 2%.Semnalele contradictorii din piata (unele companii cresc, altele scad foarte mult) pot duce la ideea ca apele tulburi in care „se zbat” cotatiile indicilor si companiilor inca isi fac simtita prezenta. Din acest motiv, investitorul nostru virtual va pastra in portofoliul sau si pozitiile Long, si cele Short. In momentul in care semnalele macroeconomice si geopolitice vor cunoaste o tendinta clara, el isi va reorganiza portofoliul, pentru a putea profita de noile oportunitati create.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





