Petrolul, aproape de 75 dolari/baril
Preţul petrolului a depăşit, vineri, 74 de dolari pe baril, atingând un nou maxim al anului 2009, în urma deprecierii dolarului şi înainte de un discurs al preşedintelui Rezervei Federale americane, care ar putea oferi noi indicii privind situaţia economică a Statelor Unite.
Până la 11:45 GMT, preţul barilului de ţiţei light a urcat cu 1,04 dolari, la 73,94 de dolari, însă a fost tranzacţionat, pentru scurt timp, la cotaţia de 74,05 dolari pe baril, maximul anului 2009. Baril
Preţul petrolului a depăşit, vineri, 74 de dolari pe baril, atingând un nou maxim al anului 2009, în urma deprecierii dolarului şi înainte de un discurs al preşedintelui Rezervei Federale americane, care ar putea oferi noi indicii privind situaţia economică a Statelor Unite.
Până la 11:45 GMT, preţul barilului de ţiţei light a urcat cu 1,04 dolari, la 73,94 de dolari, însă a fost tranzacţionat, pentru scurt timp, la cotaţia de 74,05 dolari pe baril, maximul anului 2009. Barilul a înregistrat un preţ peste 74 de dolari ultima dată la 21 octombrie 2008.
Ţiţeiul Brent, tranzacţionat la bursa din Londra, a avansat cu 99 de cenţi, la 74,32 cenţi pe baril. Cotaţia barilului de petrol ar putea înregistra, săptămâna aceasta, un avans de 7,3%.
„Pe ansamblu este o piaţă relativ liniştită, cu dolarul uşor mai slab faţă de euro”, a declarat brokerul Tony Machacek, de la compania Bache Commodities.
Analiştii aşteaptă discursul de vineri al preşedintelui Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, pentru a obţine noi indicii privind starea economiei americane.
SURSA: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





