Peste jumătate dintre români folosesc servicii bancare online. Aproape 80% au plătit cu cardul la cumpărături pe internet

Peste jumătate dintre români folosesc servicii bancare online. Aproape 80% au plătit cu cardul la cumpărături pe internet

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 2 septembrie 2026, 14:41

Serviciile bancare digitale au devenit o obișnuință pentru o mare parte dintre români. Peste jumătate folosesc în mod curent Internet Banking sau Mobile Banking, aproape 80% au făcut plăți cu cardul la cumpărături online, iar aproximativ jumătate utilizează telefonul pentru a plăti în magazine, potrivit unui sondaj.

51% dintre români folosesc frecvent Internet Banking sau Mobile Banking

Datele sondajului arată că 51% dintre respondenți utilizează Internet Banking sau Mobile Banking în mod curent, cel puțin săptămânal.

Alți 21% apelează la asemenea servicii mai rar sau doar ocazional. În schimb, 28% dintre cei chestionați spun că nu folosesc deloc serviciile bancare online.

Tot mai cunoscut este și RoPay, serviciul românesc de plăți și transferuri care permite realizarea rapidă a operațiunilor direct din aplicațiile de mobile banking. Aproximativ 54% dintre respondenți declară că au auzit deja despre acesta.

Aproape jumătate folosesc telefonul pentru a plăti în magazine

Digitalizarea serviciilor financiare se vede și în comportamentul de cumpărare. Aproape 80% dintre respondenți au folosit cardul bancar pentru cel puțin o plată la cumpărături online.

În același timp, 59% utilizează constant cardul sau un cont bancar pentru achitarea facturilor lunare.

Telefonul este folosit tot mai mult și la cumpărăturile din magazinele fizice. Aproximativ 49,38% dintre respondenți declară că utilizează Google Pay sau Apple Wallet pentru astfel de plăți.

Numerarul nu a dispărut însă din preferințele românilor. Cea mai mare categorie, reprezentând 39,36% dintre respondenți, folosește atât numerar, cât și cardul sau telefonul atunci când plătește în magazine.

Alți 30% plătesc doar cu cardul sau telefonul, în timp ce aproximativ un sfert dintre cei chestionați folosesc exclusiv numerar. Puțin peste 6% spun că efectuează plăți doar cu telefonul, prin scanarea unui cod QR.

Două treimi dintre români își urmăresc lunar veniturile și cheltuielile

Sondajul arată că 67% dintre respondenți obișnuiesc să își monitorizeze în fiecare lună bugetul, urmărind veniturile și cheltuielile.

Puțin peste 15% fac acest lucru numai în anumite luni, iar aproximativ 17% spun că își verifică bugetul rareori sau niciodată.

În ceea ce privește economiile, depozitele bancare reprezintă cea mai frecventă alegere. Puțin peste 26% dintre respondenți spun că își păstrează astfel banii economisiți.

Conturile curente sunt preferate de 20,53%, iar 18,63% păstrează economiile sub formă de numerar în lei.

Peste 17% preferă să își păstreze economiile în euro sau dolari

Valuta reprezintă o altă variantă pentru economiile românilor. Puțin peste 17% dintre respondenți își păstrează banii în euro sau dolari americani.

Peste 16% au ales să investească economiile în acțiuni sau fonduri de investiții. Criptomonedele se află mult mai jos în preferințe, fiind indicate de puțin peste 1% dintre participanții la sondaj.

Cercetarea a fost realizată online de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eșantion de aproximativ 1.200 de persoane din întreaga țară, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. Dintre participanți, 60% sunt salariați, peste 80% locuiesc în mediul urban, iar 58% au studii superioare sau postuniversitare.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.