Circa 40% din totalul plăţilor au fost procesate de Netopia mobilPay, iar din totalul plăţilor online cu cardul, procesate de companie în 2013, 6%, respectiv 4,6 milioane euro, au fost efectuate de pe smartphone şi tablete.

Tranzacţiile procesate prin microplăţi cu telefonul (SMS) au avut valoarea de 3,4 milioane euro anul trecut, reprezentând aproximativ jumătate din totalul pieţei.

'2013 a fost anul m-commerce-ului peste tot în lume, şi iată că nici România nu a făcut excepţie. Bineînţeles, încă nu putem vorbi de un volum similar celui din Statele Unite sau Europa de Vest, unde plăţile online de pe telefon şi tablete au devenit naturale, însă tot mai mulţi români au început să înţeleagă şi să prefere această metodă simplă de plată, sigură şi mai la îndemână ca oricare alta. Un alt mare plus, atât pentru noi, dar în primul rând pentru utilizatorii de smartphone sau tabletă, este aplicaţia mobilPay MasterCard Mobile, lansată în parteneriat cu MasterCard România. Această aplicaţie, pe care o îmbunătăţim în permanenţă, are o dinamică extraordinară, tranzacţiile realizate prin intermediul ei dublându-se la fiecare trei luni, fie că este vorba de plata facturilor de telefonie, încărcări de cartele sau achiziţii de produse de la comercianţii parteneri', arată Antonio Eram, CEO şi fondator Netopia mobilPay, într-un comunicat remis AGERPRES.

Pentru 2014, reprezentanţii companiei estimează dublarea ratei medii a cumpărăturilor de pe dispozitive mobile, la peste 12% din totalul pieţei de plăţi online cu cardul, iar în acest an, aplicaţia mobilPay MasterCard Mobile va integra o nouă modalitate de plată, destinată clienţilor offline.

Netopia mobilPay este lider pe piaţa din România la microplăţile cu telefonul mobil şi unul dintre cei mai importanţi procesatori de plăţi online prin card, printr-un parteneriat cu Garanţi Bank România. Firma are birouri în Bucureşti şi Sunnyvale (SUA). Netopia este prima companie românească premiată într-o competiţie din Silicon Valley, pentru implementarea unei aplicaţii de plăţi de pe telefonul mobil.

SURSA: Agerpres