Un număr de 160.016 persoane şi-au găsit un loc de muncă în perioada ianuarie – mai 2015, prin programul de ocupare a forţei de muncă derulat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), 28.402 dintre acestea fiind tineri cu vârsta sub 25 ani. 'În primele cinci luni, ca rezultat al implementării măsurilor active din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, am reuşit realizarea unui procent 45,72 la sută din ceea ce ne-am propus în domeniul ocupării, pentru anul 2015. În acest an, unul dintre obiectivele Serviciului Public de Ocupare din România îl reprezintă încadrarea unui număr de cel puţin 350.000 persoane, la nivel naţional', a declarat preşedintele ANOFM, Cristiana Barbu.

Potrivit unui comunicat al ANOFM, 28.402 persoane din cele 160.016 încadrate în primele cinci luni sunt tineri cu vârsta sub 25 ani, 38.261 se încadrează în grupa 25-35 ani, 32.785 au între 35 şi 45 ani, iar 51.562 sunt persoane de peste 45 ani. După mediul de rezidenţă, 88.158 persoane provin din mediul urban, iar 71.858 persoane – din mediul rural. De asemenea, 60.492 sunt femei. Judeţul Timiş ocupă primul loc în ceea ce priveşte ocuparea, cu 10.827 persoane angajate în perioada de referinţă. Urmează Suceava, cu 9.832 persoane şi Bucureşti, cu 8.134 persoane ocupate. Pe locurile următoare se află judeţele Neamţ (8.124) şi Hunedoara (7.726).

Programul de ocupare al ANOFM a avut la bază, pentru anul 2015, obiectivele Programului de Guvernare 2013 – 2016 şi obiectivele strategice ale Uniunii Europene în materie de ocupare în perspectiva Europa 2020, inclusiv acţiuni subscrise schemei de Garanţie pentru Tineret pentru perioada 2014 – 2015, subliniază ANOFM.

Sursa: AGERPRES

Te-ar putea interesa și: