Festivalul, care a debutat în prima zi a lunii septembrie, se încheie sâmbătă. Ultimele evenimente ale festivalului ce este organizat o dată la doi ani sunt concertul pianistului Murray Perahia, programat la ora 17,00 la Ateneul Român şi concertul Royal Philharmonic Orchestra, programat la ora 19,00, la Sala Mare a Palatului.
Cu vedete precum John Malkovich, care a făcut parte din distribuţia spectacolului de operă barocă ‘The Infernal Comedy’ prezentat la Bucureşti şi legendarul pianist Evgeny Kissin, care a cântat pe scena Ateneului Român alături de violonista română Silvia Marcovici, Festivalul Enescu a fost unul din evenimentele pentru care biletele s-au epuizat în mare parte, la puţin timp de la punerea în vânzare.
Debutul festivalului, pe 1 septembrie, a fost marcat printr-un concert extraordinar al Staatskapelle Berlin, avându-l la pupitru pe maestrul Daniel Barenboim. Pianistul de origine română Radu Lupu, aclamat pe marile scene internaţionale ale lumii, a interpretat, în acelaşi context, Concertul Nr. 4 pentru Pian şi Orchestră în Sol Major Op.58, de Ludwig van Beethoven.
Cu un buget total de 39 de milioane de lei, din care 35 de milioane de lei din surse publice, iar 4 milioane de lei din contribuţii private şi vânzări de bilete, cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional ‘George Enescu’ a avut programate 78 concerte şi spectacole la Bucureşti, 11 în ţară, 9 în cadrul Seriei ‘Alte evenimente’ şi 42 – 50 de concerte în cadrul programului ‘Piaţa Festivalului’.
Potrivit biroului de presă al festivalului, aproximativ 3.000 de artişti străini au sosit la Bucureşti pentru prestigiosul eveniment şi aproape 1.500 de artişti români au fisgurat printre participanţi.
Pe lângă spectacolele de la Ateneul Român, Sala Mare a Palatului şi de la Opera Naţională, dar şi Piaţa Festivalului (lângă Ateneul Român), Festivalul Enescu a inclus şi momente inedite.
Astfel, aceasta a fost prima ediţie în care au avut loc transmisii în direct la cinema şi în spaţii publice (Cetatea istorică din Alba Iulia, Institutul Francez).
Totodată, a fost încurajată participarea altor organizaţii şi persoane, pornind de la spiritul lui George Enescu, în cadrul unui concept de comunicare numit ‘Bucureştiul Creativ’.
Sursa: Agerpres


Te-ar putea interesa și: