Camera Deputaţilor a decis miercuri integrarea în sistemul unitar de pensii a persoanelor care realizează venituri din drepturile de autor şi contracte.
Amendamentul, iniţial respins de Comisia de muncă şi care constituie un nou alineat la articolul 6 al legii sistemului unitar de pensii, a fost admis cu 117 voturi favorabile, 76 împotrivă şi 8 abţineri.
În amendamentul susţinut de deputaţii PDL şi care reprezintă punctul 6 alineatul 1 al articolului 6 din lege se stipulează că ‘în sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe cu regularitate sau în mod ocazional şi din contracte sau convenţii încheiate, potrivit Codului civil’.
De asemenea, deputaţii au acceptat şi alte amendamente respinse de Comisia de muncă, dar susţinute de PDL.
Potrivit unuia dintre cele trei noi alineate la articolul 11 al legii pensiilor, declararea contribuţiilor persoanelor care primesc venituri din drepturi de autor se face de către plătitorul de venit, iar declaraţia este similară celei nominale privind evidenţa asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat şi are acelaşi regim juridic.
‘Plătitorii de venit prevăzuţi la alineatul 5 nu au obligaţia depunerii declaraţiei pentru persoanele care au şi calitatea de pensionari ori sunt asiguraţi în alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii’, se mai arată într-o nouă prevedere la legea pensiilor.
SURSA: Agerpres
• Cine îi ia locul lui Iohannis? BĂSESCU a dezvăluit numele. El ar putea fi următorul președinte al României
• Se dă la plecat în America FĂRĂ VIZĂ! Anunțul a fost făcut chiar de noul ambasador al României în SUA
• Doliu uriaş în muzică! Un cântăreţ celebru a încetat din viaţă. A fost răpus de o boală gravă
• Ne așteaptă o CATASTROFĂ climatică. Frigul din aprilie va fi urmat de o nouă extremă
• UNGURII, la un pas să ne ia ARDEALUL! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum