Permis auto. Se impune limită de vârsta în România? Anunț oficial:E cam greu

Permis auto. Se impune limită de vârsta în România? Anunț oficial:E cam greu

SURSĂ FOTO: Dreamstime - Permis de conducere

Publicat de Alexandra Iana la 19 iunie 2026, 07:00

Tot mai mulți români aleg să urmeze cursurile unei școli de șoferi după vârsta de 60 de ani. Unii au nevoie de permis pentru a se angaja, alții vor să devină mai independenți sau să își ajute familia. Deși legislația din România nu stabilește o limită maximă de vârstă pentru obținerea permisului de conducere, specialiștii atrag atenția că procesul de pregătire poate deveni considerabil mai dificil odată cu înaintarea în vârstă.

Legea nu stabilește o limită de vârstă pentru obținerea permisului de conducere

Gabriel Ioniță, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Buzău, spune că instituția întâlnește frecvent candidați trecuți de 60 de ani și chiar de 65 de ani care își doresc să obțină permisul.

Potrivit acestuia, legea le permite tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile medicale și legale să susțină examenul, însă experiența acumulată de-a lungul anilor arată că formarea deprinderilor necesare conducerii este mai dificilă la aceste vârste.

„Vin oameni de 60 de ani, 65 de ani, să fim serioși, ok, poți să-l obții la orice vârstă. Și am avut și exemple că într-adevăr au reușit, dar e mult mai greu.”

De ce este mai greu să obții permisul după 60 de ani

Gabriel Ioniță explică faptul că diferența nu este dată de legislație, ci de modul în care se formează reflexele și deprinderile necesare conducerii unui autovehicul.

Acesta spune că, în trecut, mulți dintre cei care se înscriau la școala de șoferi aveau deja o anumită familiaritate cu mașinile și cu traficul, în timp ce astăzi numeroși candidați ajung la examen doar pentru că permisul a devenit aproape obligatoriu pentru ocuparea unui loc de muncă.

„Acum 20 de ani, cei care solicitau așa ceva aveau și anumite deprinderi și chiar le plăcea să conducă. Acum cred că s-a schimbat cumva procentul. Adică au apărut foarte mulți care vin doar să ia un permis că au nevoie, că sunt conștienți că au nevoie. Acum nici nu te mai angajează nicăieri fără permis.”

În opinia sa, atunci când o persoană începe să învețe să conducă la 60 sau 65 de ani, procesul de adaptare la trafic, dezvoltarea reflexelor și gestionarea situațiilor neprevăzute pot necesita mai mult timp decât în cazul unui candidat tânăr.

Șeful de la Permise: Instructorii ar trebui să fie sinceri cu viitorii șoferi

Gabriel Ioniță consideră că instructorii auto au un rol esențial și că ar trebui să le explice încă de la început cursanților care sunt șansele reale de promovare și cât de mult trebuie să se pregătească.

El spune că există și situații în care unii candidați primesc speranțe nerealiste, iar dezamăgirea apare abia în ziua examenului.

„Să-i spună: «Domnule, ai 65 de ani, e cam greu. Hai, lasă că dacă îți dai puțin interesul, cu puțin noroc, poate prinzi o zi mai așa, aliniază astrele.»”

Șeful Serviciului Permise afirmă că există și instructori care, deși observă că un candidat are dificultăți, îl ajută în timpul orelor practice doar pentru ca acesta să termine școala.

„…chiar și unii neoficiali mai confirmă că îi mai ajută din dreapta, că doar-doar să parcurgă acele ore de pregătire, să finalizeze școala până la urmă, să-și îndeplinească mandatul și ceea ce a stabilit prin contractul respectiv, să-și ia bănuții și gata. Dar la examen candidatul vine foarte dezamăgit. El știa că a condus. Domnule, mi-a spus domnul instructor că sunt pregătit.”

Povestea unei candidate de 65 de ani care a vrut să urmeze școala de șoferi

Gabriel Ioniță a relatat și o întâmplare din perioada în care lucra la Ploiești, pe care spune că nu o va uita.

Un instructor auto i-a povestit că un bărbat a venit să își înscrie mama, în vârstă de 65 de ani, la școala de șoferi.

Instructorul i-a explicat că, pentru a forma deprinderile necesare conducerii la acea vârstă, ar fi fost nevoie de un număr mult mai mare de ore decât cele prevăzute în programa obișnuită.

„Eu ca să-i formez deprinderi la vârsta asta trebuie să-i fac vreo 10 școli. (…) Am experiență de atâția ani și am văzut că e greu.”

Permisul poate fi obținut la orice vârstă, dacă sunt îndeplinite condițiile legale

În ciuda dificultăților despre care vorbește, Gabriel Ioniță subliniază că nu există o interdicție privind vârsta maximă pentru obținerea permisului de conducere.

Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, inclusiv cele medicale și psihologice, se pot înscrie la școala de șoferi și pot susține examenul indiferent de vârstă.

Experiența din ultimii ani arată însă că succesul depinde în mare măsură de nivelul de pregătire, de timpul acordat învățării și de implicarea instructorului, iar în cazul candidaților trecuți de 60 de ani este nevoie, de regulă, de mai multă răbdare și de mai mult exercițiu pentru dobândirea deprinderilor necesare conducerii în siguranță.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.