Angajații, în pericol din cauza schimbărilor climatice

Lucrătorii, în special cei mai săraci din întreaga lume, sunt mai vulnerabili decât restul populației la pericolele generate de fenomenele climatice extreme, cum ar fi valurile de căldură, seceta, incendiile forestiere sau uraganele. Aceștia sunt adesea printre primii afectați de aceste evenimente sau sunt expuși pentru perioade mai lungi și cu o intensitate mai mare.

Pe măsură ce schimbările climatice se accelerează, guvernele și angajatorii sunt obligați să ia măsuri pentru protejarea lucrătorilor, a avertizat OIM luni, pe 22 aprilie.

„Un număr şocant de lucrători sunt deja expuşi la locul de muncă pericolelor legate de schimbările climatice şi aceste cifre nu vor face decât să se crească, probabil”, conchid autorii raportului privind „Asigurarea siguranţei şi sănătăţii la muncă într-un climat în schimbare”.

Potrivit raportului, „în contextul în care riscurile evoluează şi se intensifică, va fi necesar să se reevalueze legislaţia existentă sau să se stabilească noi reglementări şi directive”.

schimbarile climatice incalzire globala
SURSA FOTO: Dreamstime

Creșterea temperaturilor, cel mai mare risc

Unele țări au intensificat măsurile de protecție a lucrătorilor împotriva căldurii, cum ar fi Qatarul, al cărui politici au fost criticate înaintea Campionatului Mondial de Fotbal din 2022.

Raportul indică faptul că proporția lucrătorilor la nivel global expuși la cel mai răspândit risc, creșterea temperaturilor, a crescut cu aproximativ 5 puncte procentuale în ultimele două decenii, ajungând la 70,9%.

Potrivit documentului, de multe ori, diverse pericole climatice coexistă, generând un „cocktail de riscuri”, în care radiațiile ultraviolete și poluarea aerului afectează, de exemplu, aproximativ 1,6 miliarde de oameni fiecare.

Datorită faptului că un lucrător poate fi expus la mai multe pericole simultan, este imposibil de calculat cu exactitate proporția expusă la risc din forța globală de muncă, care numără 3,4 miliarde de oameni, a menționat un purtător de cuvânt al OIM.

Riscurile legate de climă includ contractarea unor boli precum cancerul, disfuncțiile renale sau afecțiunile respiratorii. Acestea pot cauza decesul sau dizabilități permanente.

Cel mai mortal risc este legat de poluarea aerului. Aceasta provoacă anual aproximativ 860.000 de decese asociate muncii în aer liber. Căldura excesivă cauzează anual 18.970 de decese asociate activității profesionale. La rândul lor, radiațiile UV provoacă 18.960 de decese, generând cancer de piele, menționează raportul.

„Impactul cel mai mare îl vor resimţi cei mai săraci dintre oamenii muncii, cei care lucrează în economia informală, lucrătorii sezonieri şi cei din întreprinderi mici şi mijlocii”, a mai transmis OIM.