Revista Capital vă propune să votați dintr-o listă de 5 nominalizați, pe câțiva dintre “super eroii cu mantie albă” care au reușit în 2021 să resusciteze puțin sistemul sanitar românesc.

Nominalizații la categoria ” Medicul Anului 2021” sunt:

Prof. Dr. Mircea Gorgan – Spitalul Clinic de Urgență „BAGDASAR-ARSENI” 

Prof. Dr. Mircea Radu Gorgan este unul dintre cei mai reputați neurochirurgi români. Ocupă funcția de Șef Secție Clinică Neurochirurgie IV din cadrul spitalului Bagdasar Arseni și este profesor la Universitatea De Medicină Și Farmacie ”Carol Davila” din București. 

Dr. Adrian Marinescu – Director Medical Institutul Matei Balş

Medicul Adrian Marinescu s-a remarcat în această pandemiei ca fiind printre cele mai echilibrate voci publice. Medicul infecționist a fost primul care a estimate că valul 5 al pandemiei va fi mai puțin grav din punct de vedere al internărilor, dar și că primăvara acestui an va aduce finalul acestui episod negru din istoria omenirii. 

Prof. Dr. Cătălin Cîrstoiu – Manager Spitalul Universitar de Urgență București

Medicul ortoped Cătălin Florin Cîrstoiu ocupă funcția de manager al Spitalului Universitar de Urgență București începând cu martie 2020. Este decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Dr. Sebastian Voinea – Medic primar Centrul de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal Fundeni

Sebastian Voinea este medic primar urolog, asistent universitar și doctor în medicină. Are supraspecializare în andrologie și microchirurgie. Este membru al European Board of Urology și medic la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă și Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Dr. Gabriel Diaconu – Director Medical MindCare 

Psihiatrul Gabriel Diaconu este directorul medical al MindCare și colaborator al rețelei MedLife. Medicul a militat în timpul pandemiei pentru o comunicare cât mai umană din partea autorităților, solicitând un leadership care să câștige încrederea românilor în campania de vaccinare. 

[poll id=”869839″]

Votează Performerii Anului 2021 pentru toate cele 10 categorii AICI