Pensionarii vor avea interzis. NU vor mai avea dreptul la bani în plus. Guvernul a pregătit deja măsura

Pensionarii vor avea interzis. NU vor mai avea dreptul la bani în plus. Guvernul a pregătit deja măsura

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 9 august 2025, 14:25

Noi reguli urmează să schimbe radical modul în care funcționează sistemul bugetar din România. Surse guvernamentale au dezvăluit că interdicția cumulului pensie-salariu și oprirea detașărilor în sectorul public sunt în pregătire. Măsurile vor fi anunțate oficial în maxim două săptămâni și vizează în primul rând reducerea personalului bugetar, în special a celor care primesc și pensie, și salariu. Aceste modificări vin după prevederile din Ordonanța Trenuleț, dar acum vor fi aplicate mult mai ferm.

Interdicția cumulului pensie-salariu devine o prioritate pentru Guvern, conform surselor apropiate decidenților. Începând cu această măsură, pensionarii care lucrează în instituțiile publice vor trebui să aleagă între venituri. Peste 10.000 de angajați din sistemul bugetar încasează în prezent și salariu, și pensie. Premierul Ilie Bolojan a explicat că, în cazul reducerilor de personal care sunt inevitabile,așa ar fi cel mai corect, precizează anumite surse politice.

Interdicția cumulului pensie-salariu ia amploare în sectorul public

Interdicția cumulului pensie-salariu devine o prioritate pentru Guvern, conform surselor apropiate decidenților. Începând cu această măsură, pensionarii care lucrează în instituțiile publice vor trebui să aleagă între venituri. Peste 10.000 de angajați din sistemul bugetar încasează în prezent și salariu, și pensie.

„Cred că în condiţiile în care, în anumite instituţii, se vor face reduceri de personal, şi acest lucru îl văd ca inevitabil în perioada următoare, ar fi cel puţin mai corect, din punct de vedere moral, ca cel care pleacă să fie un om care deja beneficiază de un câştig, de o pensie, ca urmare a pensionării anticipate, în loc să plece, să spunem, un tânăr care ar putea să rămână acolo. Şi vom analiza această posibilitate de a adopta o măsură care să interzică cumulul pensiei cu un salariu în sectorul public”, spunea Ilie Bolojan.

Acest fapt ar duce la un schimb semnificativ în structura personalului bugetar, în special în domeniile unde în prezent sunt mulți angajați pensionari care continuă să lucreze.

Ilie Bolojan
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Până acum, prin Ordonanța Trenuleț se stipula că pensionarii trebuie să părăsească sistemul până la 31 decembrie 2025, iar noile reglementări ar putea accelera această decizie.

Schimbări majore și în privința detașărilor din instituțiile publice

O altă măsură importantă pregătită este interzicerea detașărilor și transferurilor în cadrul sistemului bugetar. Mulți angajați folosesc detașările pentru a evita concursurile pe posturi. Guvernul vrea să oprească această practică, astfel încât cei care sunt acum detașați să revină pe postul lor de bază, dacă există acord între părți.

Această decizie va duce la o reașezare a posturilor în instituțiile publice și la eliminarea „jocurilor” administrative care permit schimbarea rapidă a locurilor de muncă fără concurs. Va exista o perioadă de grație de 10-30 de zile pentru ca toate aceste ajustări să fie realizate.

Proiectul legislativ pentru implementarea acestei măsuri va putea fi adoptat fie prin procedura normală a Parlamentului, fie prin angajarea răspunderii guvernului. Astfel, cei care vor rămâne fără posturi în urma reorganizării nu vor mai putea să se transfere automat în alte instituții, așa cum s-a întâmplat în trecut.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.