Pensiile și salariile vor fi înghețate! Avertismentul extrem de dur al unui fost ministru de Finanțe
Încadrarea României în ținta de deficit este condiția ca pensiile și salariile să nu fie înghețate la anul, a avertizat fostul ministru de Finanțe în timpul crizei din 2009. Iar acest lucru pare extrem de greu de realizat pentru guvernul Orban, în momentul de față.
Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat, joi, că, ”dacă nu se face ceva”, deficitul bugetar al României va depăși în 2019 procentul de 4% din PIB, în condițiile în care normele europene obligă țările membre UE să se încadreze într-un maxim de 3%.
Cum toate părerile economiștilor și analiștilor economici arată că este un risc major pentru deficitul bugetar să depășească, în cele din urmă, 3%, Comisia Europeană va plasa țara noastră într-o procedură de deficit excesiv, arată fostul ministru al Finanțelor, în timpul crizei din 2009, Gheorghe Ialomițianu.
Acest lucru va face imposibil pentru guvernul Orban să respecte legea salarizării și a pensiilor, care, la solicitarea Executivului UE, vor fi înghețate, avertizează Ialomițianu, într-un mesaj pe internet.
”Cea mai mare provocare pentru Guvernul Orban în 2019 o reprezintă încadrarea României într-un deficit bugetar de 3% din PIB până la sfârșitul acestui an. Depășirea deficitului bugetar de către România va fi sancționată de către Comisia Europeană prin declanșarea procedurii de deficit excesiv, ceea ce înseamnă impunerea României implementarea unui program de ajustare a cheltuielilor și de majorare a veniturilor bugetare. În aceste condiții va fi greu pentru Guvernul Orban să continue implementarea legii salarizării și a legii pensiilor considerate de Comisia Europeană nesustenabile financiar”, a scris Ialomițianu pe Facebook.
”Există un risc și pentru ratingul României prin retrogradarea României de către agențiile de rating sau transmiterii de către acestea a unor mesaje privind adâncirea instabilității macroeconomice a României. Aceste decizii ale agențiilor de rating ar însemna pentru România reducerea credibilității pe piețele financiare influențând negativ costul cu finanțarea și investițiile străine în România. Încadrarea în deficitul bugetar de 3% din PIB în 2019 poate fi asigurată prin îmbunătățirea încasărilor bugetare până la sfârșitul anului și prin stoparea cheltuielilor nejustificate”, a concluzionat Gheorghe Ialomițianu.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





