Liviu Dragnea a susținut, la Antena3, că pensiile românilor au crescut cu 27% și punctul de pensia va ajunge în 2020 la 1.775 de lei, iar salariul mediu a crescut cu 35%.
„Cifrele reale despre majorarea salariilor si pensiilor, prezentate de nenumarate ori de PNL, l-au scos din minti pe Dragnea si-l fac sa iasa disperat la tabla sa minta din nou.”, a comentat purtătorul de cuvânt al PNL.

El a susținut că, prin Legea salarizării unitare, PSD a promis o creștere a salariilor în sectorul public cu 25% în 2018. “Îînsă totul a fost o păcăleală pentru că, prin transferul contribuțiilor sociale la angajat, majorările de salarii au fost de doi lei, doar pe hârtie”, a completat Dancă.
Acesta a amintit că pentru 2019, PSD a promis o creștere a salariilor în sectorul bugetar cu 56% față de 2016. “Însă datele statistice arată o creștere a salariilor în medie de 14% în 2018 și de 3,5% în 2017 în condițiile în care, în cei doi ani de guvernare PSD – ALDE, am avut o inflație cumulată de cca. 8%”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL.

În opinia sa, majorarea salariilor în sectorul bugetar a fost “o fumigenă” și “o scamatorie contabilă, marca PSD – ALDE”.

“Mai mult, daca majorarea unor salarii pentru anumite domenii din sectorul bugetar a fost mâncată de scumpiri, în sectorul privat inflatia a dus chiar la ”tăierea” salariilor prin scăderea puterii lor de cumpărare. La fel, creșterea pensiilor a fost o mare țeapă PSD -ALDE pentru că majorarea punctului de pensie a fost mai mică decât dacă ar fi aplicat formula de indexare a punctului de pensie din legea în vigoare (cu 100% din rata inflației și jumătate din creșterea slariului mediu brut pe economie)”, a spus Dancă.
El a menționat că majorarea punctului de pensie la jumătatea anului în 2017 a fost o cacealma pentru pensionari prin care s-a renunțat la indexarea pensiilor la începutul fiecărui an.

“De fapt, prin neaplicarea formulei de indexare din lege, PSD și ALDE au tăiat pensiile în 2018 și în 2019. În 2018, pensiile trebuiau să crească cu peste 7% de la 1 ianuarie. Prin creșterea punctului de pensie cu 10% abia de la jumătatea anului, pensionarii au pierdut 240 lei în 2018 la o pensie medie de 1000 de lei.

În 2019, pensiile trebuiau indexate cu 9% de la începutul anului însă nivelul punctului de pensie a fost înghețat la valoarea din iulie 2018 până în septembrie 2019. Prin neaplicarea formulei de indexare a pensiilor de la începutul anului, pensionarii pierd 540 lei în 2019 la o pensie medie de 1100 lei. Acesta este adevarul pe care noi l-am spus oamenilor si Dragnea este disperat pentru ca romanii vor arata la vot pe 26 mai ca nu mai vor sa-l creada”, a scris Dancă pe Facebook.

Te-ar putea interesa și: