Nivelul pensiei este influențat direct de veniturile realizate pe parcursul vieții active. Persoanele care s-au născut și au muncit în județe cu salarii mai mari beneficiază automat de pensii mai ridicate. În unele zone, există locuri de muncă mai bine plătite, dar și venituri nepermanente consistente, cum ar fi ore suplimentare sau sporuri pentru condiții dificile.
Cei care au lucrat în condiții grele sau în subteran au avut un punctaj mai mare la calculul pensiei
Un alt factor important este grupa de muncă. Cei care au lucrat în condiții grele sau în subteran au avut un punctaj mai mare la calculul pensiei. De asemenea, în cazul pensionarilor care s-au retras din activitate înainte de aplicarea noii legi a pensiilor, punctajele lunare au fost indexate cu până la 50%, ceea ce a crescut semnificativ venitul final.
În luna septembrie 2025, pensia medie la nivel național a fost de 2.816 lei. Pensia contributivă, acordată celor 4.571.000 de pensionari care primesc venituri în baza contribuțiilor proprii, se situează în jurul acestei valori.

În Capitală, pensionarii au o pensie medie de 3.500 de lei
În Capitală, pensionarii au o pensie medie de 3.500 de lei, iar în Sectorul 1 se înregistrează cel mai ridicat nivel – aproximativ 4.000 de lei. Totuși, surpriza vine din afara Bucureștiului, acolo unde două județe din țară depășesc media națională cu mult.
Cea mai mare pensie medie din România este în județul Hunedoara, unde pensionarii încasează aproximativ 3.500 de lei lunar. Pe locul al doilea se află județul Gorj, cu o pensie medie de 3.200 de lei.
Amintim că în luna august a acestui an erau înregistrați în România 4.689.262 de pensionari, cu 4.199 mai puţini comparativ cu luna precedentă, conform datelor înregistrate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Totodată, valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,988 miliarde lei.
Datele CNPP arată și că numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.753.893 de persoane, dintre care 2.148.816 femei, în timp ce pensia medie era de 3.097 de lei.
De asemenea, în august au primit pensie anticipată 3.488 de persoane , pensie anticipată parţială 85.276 de persoane şi pensie de invaliditate 404.271 de persoane, dintre care 45.867 de persoane pentru gradul I de invaliditate.