Marius Budăi a discutat cu reprezentanții Comisiei Europene în legătură cu problema pensiilor, în mod deosebit eliminarea procentului de 9,4% din PIB stabilit prin PNRR.

Se va renunța la pragul de 9,4% din PIB, astfel că pensiile vor putea fi iarăşi majorate fără probleme pe viitor

Ministrul Muncii a anunțat în premieră că a reușit să negocieze renunțarea la acel punct, care ar fi împiedicat rezolvarea inechităților din sistemul de pensii.

„Este cerere oficială depusă, unde este și această cerință. Am discutat cu subiect și predicat despre această cerință. Se renunță la acest aspect care era total împotriva românilor și se caută o formulă onestă. Am majorat pensiile și anul trecut și anul acesta, cu tot respectul. Așa cum o facem de fiecare dată când suntem la guvernare.

Acest procent în primul rând ar fi făcut ca rezolvarea inechităților din sistem să nu fie posibilă, să fie imposibilă creșterea pensiilor.

Au fost anumite discuții. Sunt unele chestiuni stabilite cu Comisia Europeană pentru a putea realiza acest jalon. În câteva zile va fi gata propunerea pe care o voi prezenta coaliției. Nu s-a pus niciodată problema ca acest jalon sa fie rezolvat înainte sau după rotativă”, a declarat acesta la România TV.

Marius Budăi a efectuat o vizită la Bruxelles

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a realizat o vizită în această săptămână la Bruxelles, unde a purtat negocieri cu comisarul european pentru Muncă şi cu specialiştii Comisiei Europene. În urma întrevederilor, Marius Budăi a transmis că discuția a fost „extrem de pozitivă” și au fost abordate mai multe subiecte importante.

„A fost o discuţie extrem de pozitivă. Am avut, timp de două zile, discuţii şi cu comisarul pe Muncă, şi cu tehnicul din cadrul Comisiei Europene, în cadrul cărora am stabilit direcţia de mers pentru pensiile speciale.

Mai avem câteva aspecte de îmbunătăţit la Camera Deputaţilor. S-a apreciat direcţia bună a legii. După care s-a negociat procentul de 9,4 din PIB, care va fi scos total în urma unei reforme corecte a pensiilor din sectorul public”, a precizat Marius Budăi miercuri, 17 mai.

De asemenea, acesta a adăugat că acordul Comisiei Europene vine cu „promisiunea” Bucureştiului să nu facă modificări legislative în sistemul de pensii până când aceste modificări nu întrunesc şi acordul Bruxelles-ului.