Nu se știe când vor fi mărite salariile profesorilor

La câteva minute distanță după ce sindicaliștii din domeniul educaţiei au anunțat că întâlnirea lor cu premierul României, Nicolae Ciucă, nu s-a soldat cu niciun rezultat și că vor declanșa o grevă generală, luni, 22 mai 2023, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a spus că, „cu siguranță, cerințele lor sunt îndreptățite” și că oficialii români vor dezbate „aceste aspecte odată cu discuțiile pe legea salarizării”.

„Din păcate, nu o putem face peste noapte. Avem deja materiale de la toate ministerele de linie, le-am înaintat și la Banca Mondială, facem analize de impact după care stăm iar la masă și discutăm.

Asta trebuie discutat foarte serios. Nu emit nicio ipoteză până nu vedem analizele de la Banca Mondială, până nu discutăm cu Comisia și cu Ministerul de Finanțe. (…) Nu există la Ministerul Muncii un sac de bani pe care să-l împărțim la toată lumea.

Haideți să fim obiectivi. Trebuie cu toții în coaliție și în Guvern să luăm o decizie. E foarte simplu să te scapi de o responsabilitate”, a declarat, joi, Marius Budăi în cadrul unei emisiuni TV de pe Digi24, unde a fost întrebat dacă vor crește salariile profesorilor.

Sindicaliştii din Educație vor începe o grevă generală, luni, 22 mai 2023

„Ni s-au avansat nişte propuneri pe care noi le considerăm nesatisfăcătoare, în momentul de faţă, respectiv aplicarea în integralitate a Anexei 8, pentru toţi cei care sunt prinşi şi posibilitatea prinderii în Programul de guvernare a învăţământului ca prioritate naţională. Asta este ceea ce s-a lansat în urma discuţiei.

Greva care a fost anunţată va începe luni, 22 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Nu avem niciun motiv, în momentul de faţă, să renunţăm la această formă extremă de protest. Nu ne-am dorit-o, era obligaţia Guvernului şi a celor care au putere de decizie, cunoscând problemele noastre, să vină cu soluţii mult mai rapide. Şi, aşa cum i-am transmis şi domnului prim-ministru şi domnului Ciolacu, apare o mare problemă, cea legată de credibilitate”, a declarat, joi, Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

„Concluzia este clară, promisiunile sunt subţiri, doar că anexa se va aplica şi că în programul de guevrnare o să fie lucruri concrete legate de grila de salarizare şi că educaţia va fi prioritate. Oamenii aşteaptă altceva şi este limpede că de luni va fi grevă generală.

Este voinţa oamenilor, mandatul nostrum este de a veni cu ceva concret. Am cerut astăzi să se resolve şi problema inflaţiei, să se vină cu un act normativ care să acopere rata inflaţiei, acest lucru se poate face”, a adăugat Simion Hăncescu, Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.