De ce europenii ies la pensie la 60 de ani. Asta pentru că, pentru mulți americani, pensionarea nu este o etapă a vieții. Este un vis, o țintă mobilă, o fantezie care s-ar putea să nu se întâmple niciodată.

O analiză publicată de GaminTraveler explică de ce există diferenţe atât de mari între americani şi europeni când se pune problema ieşirii la pensie. Europenii se pensionează, în general, la 60 de ani, în timp ce americanii lucrează din ce în ce mai mult, până la 70 de ani sau mai mult, uneori din proprie voință, dar cel mai adesea de frică, susţine analiza.

În mare parte a Europei, pensionarea este tratată ca un drept. Ceva care este încorporat în ritmul vieții – așteptat, planificat și protejat de sistem. Poate că nu este întotdeauna un lux, dar este garantată.

În Statele Unite, pensionarea este percepută ca un privilegiu. Și chiar și atunci, vine la pachet cu anxietate legată de bani, de scop, de asistență medicală și de durata acesteia.

De ce europenii ies la pensie la 60 de ani

Iată de ce europenii se pensionează la 60 de ani – adesea cu puține drame – și de ce americanii lucrează din ce în ce mai mult, până la 70 de ani sau peste.

1. Pentru europeni, o pensie este un contract social, nu un pariu personal

În țări precum Franța, Spania, Germania și Italia, pensionarea este integrată în structura muncii. Angajații contribuie la sistemele naționale de pensii. Guvernul, la rândul său, garantează că lucrătorii se pot retrage din forța de muncă la o anumită vârstă, având stabilitate financiară.

Sistemul nu este perfect: se confruntă cu tensiuni politice și dezbateri privind sustenabilitatea. Dar ideea centrală rămâne aceeași: „Muncești, contribui, te odihnești”.

În SUA, pensionarea este tratată mai mult ca un proiect personal. Economisești într-un cont 401(k). Investești cu înțelepciune. Faci sacrificii acum pentru confortul de mai târziu.

Europenii văd pensionarea ca pe o garanție publică. Americanii o văd ca pe un joc cu miză mare de responsabilitate personală.

2. Europenii nu echivalează munca cu identitatea

De ce europenii ies la pensie la 60 de ani, în timp ce americanii muncesc până mor. În cultura americană, munca este adesea sinonimă cu stima de sine. „Ce faci?” este o întrebare implicită pentru a începe o conversație.

Realizările în carieră definesc statutul, scopul și contribuția. În Europa, oamenii pot fi mândri de munca lor, dar nu își construiesc identitatea în jurul acesteia. Nu este nicio rușine să vrei să nu mai să lucrezi. În SUA, adesea există această ruşine.

3. Asistența medicală nu dispare la pensie

Unul dintre principalele motive pentru care americanii continuă să lucreze după vârsta tradițională de pensionare este asigurarea de sănătate. În SUA, pierderea locului de muncă înseamnă adesea pierderea asistenței medicale.

Chiar și cu Medicare începând de la 65 de ani, lacunele sistemului sau incertitudinea cu privire la costuri îi împing pe mulți să amâne pensionarea sau să lucreze cu jumătate de normă, doar pentru a avea asigurarea sponsorizată de angajator.

În Europa, această presiune nu există. Asistența medicală este finanțată public. Când te pensionezi, nu pierzi asigurarea – treci fără probleme la un alt nivel de acces, majoritatea sau toate cheltuielile medicale fiind acoperite.

Pensionarea nu creează o vulnerabilitate medicală. Este pur și simplu o schimbare în structura zilnică, nu în securitatea fundamentală.

4. Vârstele de pensionare sunt mai mici – și adesea impuse

În Spania și Italia, vârsta legală de pensionare se situează în jurul vârstei de 65 de ani, pensionarea anticipată fiind posibilă la 60 sau 62 de ani, în funcție de profesie și de istoricul contribuțiilor.

În Franța, în ciuda protestelor cu privire la reformele pensiilor, vârsta de pensionare rămâne scăzută, în comparație cu SUA. Mulți lucrători părăsesc piața muncii până la 62 de ani, iar puterea sindicatelor se asigură că oamenilor li se asigură pensia.

În SUA, în timp ce asigurările sociale pot începe tehnic la 62 de ani, vârsta de pensionare completă este de 67 de ani – și este în creștere. Și pentru că beneficiile cresc cu cât aștepți mai mult, mulți oameni se simt obligați să lucreze până la 70 de ani.

În Europa, pensionarea se simte ca o numărătoare inversă. În SUA, se simte adesea ca o poartă care se mişcă.

5. Există mai puțină presiune pentru a „rămâne productivi”

Pensionarii americani preferă să „rămână activi” – nu doar fizic, ci și economic. Sunt încurajați să se lanseze în activități secundare, să devină consultanți, să scrie cărți sau să ia locuri de muncă cu jumătate de normă „doar pentru a fi ocupați”.

Europenii rareori sunt impulsionaţi de acest tip de mentalitate.

6. Economisirea pentru pensie nu este o povară personală

În SUA, oamenilor li se spune să economisească pentru pensie încă de la primul salariu. Presiunea este mare: contribuiți la 401(k), deschideți un IRA, investiți cu înțelepciune, evitați inflația stilului de viață.

În Europa, contribuțiile la pensii sunt deduse automat din salarii, iar sistemele publice sunt cele care suportă cea mai mare parte a poverii. Pensiile private există, dar sunt suplimentare – nu esențiale.

Această schimbare înseamnă că europenii nu trăiesc cu o anxietate financiară constantă legată de pensionare. Ei au încredere în sistem – chiar dacă se plâng de el – pentru că a fost construit pentru a-i servi, nu doar pentru a-i speria.

7. Viața este construită pentru îmbătrânire, nu împotriva ei

În multe orașe europene, viața de zi cu zi sprijină persoanele în vârstă. Transportul public este accesibil. Parcurile sunt accesibile. Există bănci pe fiecare stradă. Clinicile medicale sunt în apropiere. Reducerile pentru seniori sunt standard. Programele culturale se adresează pensionarilor. Chiar și călătoriile – în interiorul UE – sunt mai ușoare și mai ieftine pentru seniori.

În SUA, îmbătrânirea poate fi o senzație de izolare. Amenajările suburbane necesită mașini. Accesul la asistență medicală este inegal. Serviciile sociale sunt minime.

8. Teama de moarte și panica economică

În SUA, discuțiile despre bătrânețe implică adesea teama de instabilitate financiară, de a nu ajunge o povară pentru ceilalți.

În Europa, moartea este recunoscută mai deschis, iar pensionarea este tratată ca un capitol final al vieții, de care merită să te bucuri. Există mai mult spațiu pentru a trăi pur și simplu, chiar și în liniște.

9. Oamenii se așteaptă să nu mai lucreze

Poate că cea mai mare diferență dintre europeni și americani este de ordin psihologic. În SUA, mulți presupun că nu se vor pensiona niciodată complet. Este posibil să nu mai lucreze cu normă întreagă, dar majoritatea își imaginează un fel de muncă continuă — pentru bani, pentru asigurare, pentru sens.

În Europa, oamenii așteaptă să se pensioneze. Vorbesc despre asta deschis. Planifică pensia fără rușine. Și nu o văd ca pe sfârșitul vieții lor, ci doar ca pe începutul a ceva mai mult.  Spun că nu există vinovăție în dorința de a te odihni.