EXCLUSIV. Lista lui Adrian Severin. Dezvăluiri incendiare la Evenimentul Istoric: Sunt mulți care au intrat

EXCLUSIV. Lista lui Adrian Severin. Dezvăluiri incendiare la Evenimentul Istoric: Sunt mulți care au intrat

SURSĂ FOTO: Capital

Publicat de Leonard Bădilă la 11 iulie 2025, 18:53

Vineri, 11 iulie, a avut loc o nouă ediție a podcastului „Evenimentul Istoric”, cu Dan Andronic. De această dată, jurnalistul a stat față în față cu fostul ministru Adrian Severin. care a aruncat lumină asupra unuia dintre cele mai controversate episoade post-decembriste.

Jurnalistul Dan Andronic a stat față în față cu Adrian Severin, care a aruncat lumină asupra unuia dintre cele mai controversate episoade post-decembriste: scandalul din 1997, când Adrian Severin și-a pierdut postul de ministru de Externe.

Adrian Severin a aruncat lumină asupra unuia dintre cele mai controversate episoade post-decembriste

Atunci, Severin a declarat public că deține o listă cu jurnaliști, șefi de ziare, politicieni și lideri de partid acuzați de spionaj, o listă însă niciodată făcută publică. Nume grele precum Dumitru Tinu, Petre Mihai Băcanu, Ion Iliescu, Petre Roman, Teodor Meleșcanu, Viorel Sălăgean sau Ion Cristoiu au fost vehiculate în presă. Chiar și Corneliu Vadim Tudor a susținut că a intrat în posesia acestei liste.

De unde a obținut Adrian Severin această listă? De la SIE sau de la președintele de atunci, Emil Constantinescu, care avea un interes strategic în destabilizarea coaliției de guvernare Constantinescu a confirmat în repetate rânduri că deține și astăzi lista în seiful său, chiar confirmând numele lui Dumitru Tinu post-mortem.

Prezentul aruncă o lumină foarte lămuritoare

Printre altele, fostul ministrul a amintit de un detaliu important. La momentul respectiv, declarația sa semăna cu cea făcută de ministrul Apărării din Polonia chiar în aceleași zile.

„E foarte bine să revizităm aceste momente ale trecutului, mai ales că prezentul aruncă o lumină foarte lămuritoare. Astăzi nu ar mai trezi asemenea emoții declarația mea de atunci. (…) Sunt mulți care au intrat pe ea (n.red. lista) și beneficiază de acest lucru. Astăzi, bineînțeles, este o listă imaginară.

Trebuie să vă mai spun că declarația mea, aproape cuvânt cu cuvânt, seamănă cu o declarație făcută chiar în aceleași zile de ministrul Apărării din Polonia”, a declarat Adrian Severin în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube „HAI România!”.

Fenomenul nu este unul exclusiv României

De asemenea, fostul ministrul a explicat că fenomenul nu este unul exclusiv României, în contextul în care ministrul polonez al Apărării de la momentul respectiv a făcut afirmații similare.

„Nu s-a vorbit mult despre asta, dar s-a vorbit la timpul respectiv. Și ministrul polonez al Apărării a făcut afirmații similare. El vorbea despre polonezi, nu despre români. Fenomenul era și acolo”, a mai spus Adrian Severin.

Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.